Senatul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca a aprobat marţi ca profesorul Ioan-Aurel Pop să exercite în paralel funcţiile de rector al UBB şi preşedinte al Academiei Române.
Potrivit unui comunicat de presă al UBB, decizia a fost luată cu 76 de voturi "pentru", Senatul UBB hotărând astfel alinierea Cartei Universităţii Babeş-Bolyai la legislaţia naţională privind regimul incompatibilităţilor, votul exprimat marţi stabilind faptul că nu există incompatibilitate între funcţia de rector şi funcţiile de reprezentare academică, ştiinţifică şi culturală obţinute prin vot direct, nu prin numire din partea legislativului sau a executivului.
La vot au fost prezenţi 81 dintre cei 102 senatori ai Universităţii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ioan-Aurel Pop ocupă funcţia de rector al Universităţii Babeş-Bolyai din luna martie 2012, iar în luna aprilie a fost ales şi în funcţia de preşedinte al Academiei Române.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.