Secretarul de stat în Ministerul Culturii, liberalul Liviu Brătescu, susţine că direcţiile de cultură din ţară nu pot lupta eficient pentru protejarea patrimoniului cultural, în condiţiile în care angajaţii se plâng de salariile mici, dar şi de lipsa juriştilor din aceste instituţii. Liviu Brătescu a declarat pentru News.ro că a avut vineri o întâlnire la minister cu toţi directorii de Direcţii Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu şi că a constatat din interior "dezastrul lăsat în urmă de administraţia PSD în domeniul cultural".
"Direcţiile judeţene de cultură sunt astăzi lipsite de personal în general, pentru că nu au mai fost organizate concursuri pentru a completa organigramele. Angajaţii au un nivel de salarizare ridicol în raport cu responsabilitatea uriaşă pe care o au faţă de patrimoniul naţional. În acest timp noi le cerem să lupte cu cei care distrug patrimoniul şi să reziste presiunilor administraţiilor locale sau proprietarilor de terenuri sau clădirilor de patrimoniu. Un şef de direcţie primeşte în cel mai bun caz o mie de euro cu tot cu sporuri. În plus, avocatul oricărei firme cu care noi ne judecăm invocă faptul că încadrarea într-un dosar o face un om fără specializare juridică. Nu există jurist în nici o direcţie de cultură din ţară", a spus Liviu Brătescu.
Pe de altă parte, secretarul de stat în Ministerul Culturii a precizat că sunt oameni de afaceri care "vor să construiască cinstit în această ţară", dar nu primesc avizele la timp, pentru că în direcţiile de cultură sunt puţini angajaţi, iar astfel unii dezvoltatori aşteaptă luni în şir.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Doar şase-şapte judeţe au organigrama completă, dar în total sunt 60 de posturi neocupate în direcţiile de cultură. Putem vorbi în prezent de o lipsă de finanţare pe posturi, de salarii mici şi de un circuit al documentelor care nu este clar reglementat", a susţinut secretarul de stat în Ministerul Culturii, Liviu Brătescu.
El a anunţat că în urma întâlnirii cu şefii din teritoriu, va realiza un raport şi va propune Ministerului Culturii un plan de măsuri pentru a întări rolul Direcţiilor de Cultură în teritoriu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.