Sebastian Androne a fost desemnat compozitorul anului în cadrul International Classical Music Awards - ediţia 2022, premii care au fost anunţate marţi.
„Juriul internaţional şi independent a selectat câştigătorii dintr-o listă cu 377 nominalizări şi o mare varietate de artişti şi case de discuri. Câştigătorii noştri reprezintă expresia celui mai înalt profesionalism artistic, iar lista lor arată că juriul nostru nu se mulţumeşte cu o analiză superficială a industriei muzicale, ci analizează în profunzime. Lista câştigătorilor cuprinde nume cunoscute, dar şi mai puţin cunoscute, reprezentând nu mai puţin de 17 case de discuri”, spune Remy Franck, preşedintele juriului.
Dirijorul Adam Fischer câştigă Lifetime Achivement Award; clarinetistul şi dirijorul Martin Fröst este Artistul anului. Violoniştii italiani Gennaro Cardaropoli şi Julian Kanrath sunt Tânărul artist al anului, respectiv, câştigătorul Discovery Award. Sebastian Androne câştigă Composer Award. Château de Versailles Spectacles este casa de discuri a anului. Special Achivement Award sunt premiile care revin dirijorului Pierre Cao şi pianistului Michael Korstick.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Câştigătorii vor primi trofeele la Gala premiilor ICMA ce va avea loc la Philharmonie din Luxembourg pe 21 aprilie, eveniment ce cuprinde şi un concert în care vor evolua parte dintre câştigători, alături de Orchestra Filarmonicii din Luxembourg, condusă de Adam Fischer.
Sebastian Androne este primul compozitor român care reuşeşte performanţa de a fi premiat de juriul ICMA.
Sebastian Androne (32 ani) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentaţi compozitori români ai tinerei generaţii. Lucrările sale au fost interpretate în Europa, Asia şi Australia, de muzicieni şi ansambluri foarte cunoscuţi, precum BBC Singers sau Orchestra Tonhalle din Zurich. Este laureatul a peste 20 de concursuri de compoziţie, printre care Golden Eye Award 2018, Tenso Young Composers Awards 2015 şi Concursul George Enescu 2014. A studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, dar şi la Birmingham şi Paris, iar în prezent se perfecţionează la Zurich.
Sebastian Androne, descris de juriul ICMA: „Compozitorul român Sebastian Androne este un adevărat talent, dovedind creativitate şi versatilitate atât în lucrări de muzică contemporană, cât şi coloanele sonore compuse pentru cinema şi teatru. Născut în 1989, a studiat în România, Franţa, Marea Britanie şi Elveţia. Este laureatul a câteva dintre cele mai importante concursuri internaţionale pentru compozitori, precum International Film Music Competition din Zurich (2018). Muzica înseamnă comunicarea cu publicul: acesta este credo-ul său artistic, exprimat în cele aproape 100 de lucrări scrise până în prezent”.
Sebastian Androne este Invitatul săptămânii la Radio România Muzical miercuri, 19 ianuarie, ora 18.00, în cadrul emisiunii „Perpetuum mobile”, realizate de Lucian Haralambie.
În cadrul galei ICMA din 21 aprilie, Sebastian Androne va prezenta lucrarea "The Dark Blue Flower", a cărei premieră românească va avea loc pe 6 mai 2022, în cadrul unui concert al Orchestrei Naţionale Radio, inclus în cadrul Stagiunii Euroradio 2021-2022.
În cadrul categoriilor audio şi video, 17 producţii au fost premiate.
La ediţia 2022, cinci producţii cu muzicieni români în distribuţie, au fost nominalizate la premiile ICMA: cvartete de M. Weinberg, interpretate de Cvartetul Arcadia, lucrări pentru violoncel şi pian de George Enescu cu pianista Raluca Ştirbăţ şi violoncelistul Rudolf Leopold, cântări din Săptămâna Patimilor în interpretarea Corului Madrigal, violistul Adrian Stanciu şi Trio Lontano, dirijorul Cristian Măcelaru, alături de pianistul Simon Trpceski şi Orchestra Filarmonicii Janacek din Ostrava. Cvartetul Arcadia şi dirijorul Cristian Măcelaru au reuşit performanţa de a fi finalişti, la categoriile muzică de cameră, respectiv, Assorted programs.
International Classical Music Awards (ICMA) sunt printre cele mai cunoscute şi apreciate premii ale industriei discografice internaţionale. Juriul este alcătuit din critici muzicali profesionişti, de la cele mai importante reviste, reviste online şi posturi de radio: Andante (Turcia), Crescendo (Belgia), Das Orchester (Germania), Deutsche Welle (Germania), IMZ (Austria), MDR-Klassik (Germania), Musical Life (Rusia), Musica (Italia), Musik & Theater (Elveţia), Opera (Marea Britanie), Orpheus Radio (Rusia), Papageno (Ungaria), Pizzicato (Luxembourg), Polskie Radio Chopin (Polonia), Radio 100,7 (Luxembourg), Radio Romania Muzical (Romania), Resmusica.com (Franţa), Scherzo (Spania), Rondo Classic (Finlanda), Unison (Croatia). Reprezentând Radio România Muzical, din juriul ICMA face parte Cristina Comandaşu, muzicolog cu o importantă activitate în domeniul actualităţii discografice, redactor şef Radio România Muzical.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.