Norman Manea, supravieţuitor al Holocaustului, unul dintre cei mai importanţi scriitori româno-americani de origine evreiască, va fi celebrat la New York, la împlinirea vârstei de 80 de ani, marţi, 22 noiembrie, la sediul YIVO Institute for Jewish Research de pe 15 West 16th Street.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul este organizat de Institutul de Cercetări Evreieşti (YIVO) din New York, în parteneriat cu ICR New York şi Consulatul General al României la New York. 

Invitaţii evenimentului - Leon Botstein, preşedintele Bard College, Robert Boyers, editor al Salmagundi, Edward Hirsch, poet şi preşedinte al John Simon Guggenheim Memorial Foundation, şi Michael Shafir, professor al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (România) - vor vorbi despre opera sa şi influenţa scrierilor sale.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Evenimentul se va încheia cu un dialog între Norman Manea şi Jonathan Brent, director executiv al YIVO, cu tema "Evreitate şi literatură".

Opera lui Norman Manea a fost tradusă în peste 25 de limbi, obţinând numeroase premii internaţionale. 

Scriitorul Norman Manea a fost recompensat în luna august cu premiul Feria Internacional del Libro (FIL) din Guadalajara, Mexic, acordat scriitorilor din literaturi romanice, o distincţie de prestigiu, în valoare de 150.000 de dolari, acordată în trecut şi scriitorilor Claudio Magris şi António Lobo Antunes. Scriitorului român i-a fost astfel recunoscută o operă aparte, care iese din tiparele genurilor tradiţionale şi care are în centrul ei tema identităţii, exemplar redată prin imaginea evreului rătăcitor.

”Norman Manea este autorul unei opere care nu poate fi definită prin genurile literare tradiţionale./…/ În faţa catastrofelor istoriei şi exilului, pe care le-a trăit, opera lui Manea interoghează, punctual şi ironic, cum ne putem defini pe noi înşine în această lumea oglinzilor schimbătoare?”, se arată în motivaţia juriului.

”Personajul principal al operei sale este Evreul rătăcitor, care este întruchipat în multiple personalităţi şi în diverse epoci. Vechea Europă şi Lumea Nouă se interconectează în opera lui Manea”, au apeciat membrii juriului.

Norman Manea este unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti romani, profesor de literatură europeană şi ”writer in residence” la Bard College din statul american New York. Înainte de a pleca din România, în 1986, a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1984, premiu care a fost anulat ulterior de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste.

Volumele publicate în Statele Unite au figurat în selecţia celor mai importante apariţii editoriale citate în The New York Times, aminteşte editura Polirom, în prezentarea pe care i-o face scriitorului. Astfel, Norman Manea a primit în 1992 Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur (”Nobelul american”).

În 1993, Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei ”Literary Lion”. În 2002, i s-a decernat Premiul internaţional de literatură Nonino pentru ”Opera omnia”, iar în 2006 Premiul Medicis Etranger pentru ”Întoarcerea huliganului”. Tot în 2006, a fost distins cu Meritul Cultural în grad de comandor de către preşedintele României şi a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin.

În 2010, guvernul francez i-a acordat titlul şi medalia de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor.

În 2011, Norman Manea a primit prestigiosul premiu literar Nelly Sachs şi a fost invitat să devină membru de onoare al Royal Society of Literature. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.