Astronauţii se recuperează prost după pierderea masei osoase suferită în timpul şederii în imponderabilitate, chiar şi la un an de la întoarcerea pe Pământ, potrivit unui studiu publicat joi, scrie AFP.
Atrofia oaselor cauzată de absenţa gravitaţiei, asemănătoare cu osteoporoza, a fost mult timp studiată la bordul staţiilor spaţiale. Plutirea acolo este plăcută, dar astronauţii sunt obligaţi la câteva ore de exerciţiu fizic pe zi pentru a limita deteriorarea sistemului musculo-scheletic din cauza acestei inactivităţi.
Ceea ce se ştie mai puţin este timpul necesar pentru recuperare după revenirea pe Pământ.
Datorită noilor tehnici de imagistică 3D, un studiu realizat pe 17 astronauţi de la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), publicat în revista Scientific Reports, arată că recuperarea rămâne incompletă, chiar şi după un an.
Lucrările au început în 2015 la iniţiativa lui Steven Boyd, director al Institutului McCaig pentru Sănătatea Osoasă de la Universitatea din Calgary, Canada. Împreună cu colegii săi, ei au fotografiat scheletele a 14 bărbaţi şi trei femei înainte de zborul lor spaţial, la întoarcerea lor pe Pământ, apoi la şase luni şi la 12 luni după aterizare.
În special, au efectuat scanări osoase ale tibiei (care suportă aproape toată greutatea corpului) şi ale osului radius (antebraţului) pentru a le evalua densitatea şi rezistenţa la fractură. În acelaşi timp au luat în calcul efectele exerciţiilor fizice practicate în imponderabilitate şi înapoi pe Pământ.
Rezultatul a fost că la un an de la zbor, 16 astronauţi au prezentat o resorbţie incompletă a tibiei, care îşi pierduse până la 2% din densitatea osoasă faţă de perioada premergătoare zborului. Cu cât staţionarea pe orbită a fost mai lungă (6 până la 7 luni), cu atât sistemul osos a fost mai deteriorat.
După 12 luni, nouă dintre astronauţi nu îşi reveniseră complet. Daune sunt comparabile cu un deceniu de pierderi osoase pe Pământ sau mai mult.
"Arătăm că arhitectura osoasă este permanent alterată", a spus pentru AFP dr. Steven Boyd, co-autor al studiului. "Gândiţi-vă la Turnul Eiffel şi la toate tijele sale metalice: în spaţiu, pierdem unele dintre tije. La întoarcerea noastră pe Pământ, le putem repara pe cele care rămân dar nu creăm noi conexiuni", a mai precizat cercetătorul.
"Microgravitaţia (imponderabilitatea) este cea mai drastică inactivitate fizică care există", a spus Guillemette Gauquelin-Koch, şefa de medicină spaţială la CNES. "Chiar şi cu două ore de sport pe zi, parcă ai fi stat în pat în restul de 22 de ore", adaugă medicul, care nu a participat la studiu.
Cei de pe ISS au la dispoziţie de câţiva ani un nou aparat dezvoltat de NASA, Ared (Advanced Resistive Exercise Device) care exercită asupra corpului o rezistenţă asemănătoare gravitaţiei, permiţând flexiunea picioarelor, a bicepşilor, a muşchilor abdominali. "Ar trebui să facem mai multe exerciţii de acest tip pentru a reduce pierderea osoasă", susţine Steven Boyd.
Pentru viitoarele zboruri cu echipaj către Marte - cu mult peste şase luni - este, în orice caz, un obstacol, care se adaugă problemelor radiaţiilor cosmice şi impactului psihologic al unei lungi izolări. "Nu va fi uşor pentru echipaj să pună piciorul pe pământul marţian când va ajunge... este foarte invalidant”, potrivit doctorului Gauquelin-Koch.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
