"Nud în fotoliu roşu", "Nud", "Cap de copil", "Tânără din Făgăraş", "Gladiole" şi "Sâmbăta de sus", pictate de Nicolae Tonitza, au fost vândute, în Licitaţia de Primăvară de la Artmark, pentru un total de 260.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Nud în fotoliu roşu" (1933 – 1934), ulei pe carton, lucrare ce provine din colecţia Victoria şi Vasile Parizescu, a fost adjudecat cu cel mai mare preţ, 90.000 de euro, după ce a fost estimat de casă între 80.000 şi 120.000 de euro.

"Nud", creat în 1927, în care protagonista lui Tonitza adoptă o poziţie ce sugerează fie proaspăta şedere pe divan, fie intenţia tinerei de a se ridica şi părăsi încăperea, a fost vândut în final la 75.000 de euro. 

„Cap de copil” (1924 - 1926), ulei pe carton, a fost cumpărat în urma licitaţiei contra sumei de 39.000 de euro, "Tânără din Făgăraş" (1926), pentru 35.000 de euro, "Gladiole" (mijlocul anilor 1930), pentru 11.000 de euro, şi "Sâmbăta de Sus" (1910), pentru 10.000 de euro.

În Licitaţia din 21 martie au fost incluse 156 de loturi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.