Şase desene ale artistului austriac Egon Schiele, restituite recent moştenitorilor colecţionarului evreu ucis de nazişti Fritz Grünbaum, vor fi vândute la licitaţie în New York în noiembrie, a anunţat joi Christie's.
La 20 septembrie, Parchetul din Manhattan a anunţat că mai multe instituţii culturale prestigioase, printre care Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA), Biblioteca Morgan din New York, Muzeul de Artă din Santa Barbara (California) şi Colecţia Ronald Lauder, au fost de acord să restituie şapte lucrări ale artistului, o figură de referinţă a expresionismului austriac.
Trei dintre ele, acuarele pe hârtie, dintre care una este estimată la până la 2,5 milioane de dolari, vor fi scoase la licitaţie la 9 noiembrie, în timp ce alte trei lucrări pe hârtie vor fi vândute două zile mai târziu, în cadrul licitaţiilor de toamnă de la New York, a anunţat Christie's.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cea de-a şaptea operă, "Girl Putting on a Shoe" (1910), restituită de MoMA, a făcut obiectul unei vânzări private către "un mare colecţionar care şi-a manifestat sprijinul pentru victimele Holocaustului", a declarat pentru AFP Raymond Dowd, avocatul newyorkez al moştenitorilor lui Fritz Grünbaum.
Moştenitorii lui Fritz Grünbaum, un artist de cabaret austriac şi mare colecţionar de artă, mort la Dachau în 1941, se luptă în justiţie de mai multe decenii pentru a reintra în posesia operelor sale, în principal desene de Egon Schiele (1890-1918).
Arestat în Austria în 1938 şi apoi deportat în lagărul de la Dachau, artistul fusese obligat să semneze o procură în favoarea soţiei sale, Elisabeth. Ea a fost obligată apoi să predea întreaga colecţie autorităţilor naziste, înainte de a fi deportată şi ucisă în lagărul de concentrare Maly Trostinec de lângă Minsk, în actualul Belarus.
Moştenitorii au eşuat de mai multe ori în instanţă în SUA, dar după adoptarea legii "Hear" de către Congresul american în 2016, au câştigat procesul referitor la două opere în 2018, un judecător din New York scriind în hotărârea sa că o "semnătură sub ameninţarea armei nu are nicio valoare".
De atunci, descendenţii colecţionarului şi-au relansat procedurile, iar procuratura din Manhattan a anunţat miercuri că alte două opere ale lui Schiele, confiscate recent de la Muzeul de Artă Carnegie din Pittsburgh (Pennsylvania, nord-est) şi de la Muzeul de Artă Allen Memorial de la Universitatea Oberlin (nord-est, Ohio), le-au fost restituite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.