Şase romane traduse din limbile spaniolă, germană, olandeză, farsi şi japoneză au fost incluse pe lista scurtă pentru premiul Booker International 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lista scurtă este alcătuită din „The Enlightenment of the Greengage Tree” - de Shokoofeh Azar, tradusă din farsi (Europa Editions), „The Adventures of China Iron” - de Gabriela Cabezón Cámara, tradusă de Iona Macintyre şi Fiona Mackintosh din spaniolă (Charco Press), „Tyll” - de Daniel Kehlmann, tradusă de Ross Benjamin din germană (Quercus), „Hurricane Season” - de Fernanda Melchor, tradusă de Sophie Hughes din spaniolă (Fitzcarraldo Editions), „The Memory Police” - de Yōko Ogowa, tradusă de Stephen Snyder din japoneză (Harvill Secker), şi „The Discomfort of Evening” - de Marieke Lucas Rijneveld, tradusă de Michele Hutchison din olandeză (Faber & Faber).

Lista scurtă a Booker International este alcătuită din romane traduse din spaniolă, germană, olandeză, farsi şi japoneză, scrise de autori din şase ţări.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Trei dintre romane, „The Enlightenment of the Greengage Tree”, „The Adventures of China Iron” şi „Tyll”, au fost inspirate de istorii naţionale - Revoluţia Islamică din Iran (1979), cultura gaucho din 19870 (Argentina) şi Războiul de 30 de ani (Germania).

Celelalte trei, „Hurricane Season”, „The Memory Police” şi „The Discomfort of Evening”, analizează cum trauma - fie ea fizică, fie emoţională - ne modelează experienţele şi abordarea.

Juriul a fost condus de Ted Hodgkinson şi alcătuit din Lucie Campos, Jennifer Croft, Valeria Luiselli şi Jeet Thayil.

International Booker Prize este acordat anual unei cărţi traduse în limba engleză şi publicată în Marea Britanie sau Irlanda. Sunt elligibile romane şi colecţii de povestiri. Câştigătorul de anul acesta va fi anunţat pe 19 mai. 

Premiul are o valoare de 50.000 de lire sterline şi este împărţit egal între autor şi traducător. Fiecare autor şi traducător inclus pe lista scurtă primeşte 1.000 de lire sterline.

Pentru ediţia de anul acesta, juriul a avut în vedere 124 de cărţi. Anul trecut, premiul a fost câştigat de „Celestial Bodies”, scrisă de Jokha Alharthi (Oman), tradusă din arabă de Marilyn Booth.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.