"Rezervă", volumul de memorii al prinţului Harry, duce de Sussex, este publicat internaţional marţi. În România, "Rezervă" apare atât în format clasic, cât şi în format digital la Editura Nemira. Cartea este publicată simultan în 16 limbi.
Versiunea audio integrală a cărţii, în lectura actorului Alexandru Unguru, va fi lansată tot marţi de Nemira Audio în format digital, şi va fi disponibilă pe platforma AudioTribe.ro, alături de ebook.
"Rezervă" îi poartă pe cititori înapoi în timp, amintindu-le una dintre cele mai impresionante imagini din secolul trecut: doi băieţi, doi prinţi care merg în urma sicriului mamei lor, în timp ce întreaga lume îi urmăreşte cuprinsă de tristeţe – şi de teamă. După ce Diana, prinţesa de Wales, a fost condusă pe ultimul drum, miliarde de oameni s-au întrebat ce era în mintea şi în sufletul lor - şi cum avea să fie viaţa lor mai departe.
Această carte spune povestea a ceea ce a urmat pentru Harry.
„Moştenitorul şi Rezerva - nu era nicio judecată implicită, şi totodată nicio ambiguitate. Eu eram umbra, sprijinul, Planul B. […] Am fost menit să ofer un substitut, un element de distragere, o diversiune şi, la nevoie, un organ de rezervă. […] Toate acestea mi‑au fost prezentate în mod explicit încă de la începutul vieţii şi, de‑atunci, reamintite cu regularitate.”
Înainte să‑şi piardă mama, prinţul Harry, care avea atunci doisprezece ani, era un băiat vesel şi lipsit de griji, rezerva mai seriosului moştenitor, William. Dar suferinţa a schimbat totul. Harry a început să aibă probleme la şcoală, avea dificultăţi în a‑şi gestiona furia şi singurătatea şi, pentru că învinovăţea presa pentru moartea mamei lui, îi era foarte greu să‑şi trăiască viaţa în lumina reflectoarelor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La 21 de ani s‑a înrolat în armata britanică. Disciplina militară l‑a ajutat să‑şi pună ordine în viaţă, iar cele două misiuni de luptă la care a luat parte l‑au transformat într‑un adevărat erou în ochii opiniei publice. Dar, la scurtă vreme după revenirea în ţară, se simţea mai debusolat ca niciodată, suferind de stres posttraumatic şi de puternice atacuri de panică. Iar cel mai tare îl afecta că nu avea parte de iubire adevărată. Apoi a întâlnit‑o pe Meghan. Lumea a fost cucerită de minunata lor poveste de dragoste şi a urmărit cu încântare nunta lor de basm. Dar, încă de la început, Harry şi Meghan au fost vânaţi de presă, fiind victimele unor valuri de abuzuri, minciuni şi rasism. Văzând că soţia lui suferă, că siguranţa şi sănătatea lor mentală erau puse în pericol, Harry şi‑a dat seama că singura cale de a evita ca unul dintre ei să aibă soarta tragică a mamei lui era să‑şi părăsească ţara natală. De‑a lungul secolelor, puţini avuseseră curajul să plece din sânul familiei regale britanice. Ultima care încercase fusese chiar prinţesa Diana…
Pentru prima oară, prinţul Harry îşi spune întreaga poveste, relatându‑şi viaţa cu o onestitate necruţătoare. Carte‑eveniment, "Rezervă" este plină de mărturisiri, dezvăluiri şi lecţii de viaţă cu greu învăţate despre eterna putere a iubirii de a învinge suferinţa.
Prinţul Harry îşi doreşte să sprijine fundaţii caritabile britanice din vânzările volumului său de memorii, "Rezervă".
Ducele de Sussex a donat 1.500.000 de dolari pentru Sentebale, organizaţie pe care a înfiinţat-o împreună cu Prinţul Seeiso în amintirea mamelor lor şi care sprijină copii vulnerabili şi tineri cu HIV/SIDA din Lesotho şi Botswana. Prinţul Harry va dona 300.000 de lire sterline organizaţiei non-guvernamentale WellChild, al cărei patron regal este de cincisprezece ani. WellChild are ca scop îngrijirea la domiciliu a copiilor şi tinerilor cu probleme de sănătate complexe.
"Rezervă" apare în engleză la Transworld, imprint al Penguin Random House UK, pentru Marea Britanie, Irlanda, Australia, Noua Zeelandă, India şi Africa de Sud, iar pentru Canada, la Random House Canada. Cartea este publicată în alte 15 limbi: română – Nemira, spaniolă – Plaza & Janés/Penguin Random House Grupo Editorial, germană – Penguin Verlag/Penguin Random House VerlagsgruppeGmbH, portugheză (Brazilia) – Objetiva/Grupo Companhia das Letras, portugheză (Portugalia) Objectiva/Penguin Random House Grupo Editorial, chineză simplificată – Penguin Random House China, daneză – Politikens Forlag, olandeză – Hollands Diep, imprint Overamstel, finlandeză – Otava Publishing Company Ltd., franceză – Éditions Fayard, greacă – Pedio Books, MAGHIARĂ – Corvina Books, italiană – Mondadori, poloneză – Wydawnictwo Marginesy şi suedeză – Bonniers Förlag.
Prinţul Harry, duce de Sussex, este soţ, tată, filantrop, veteran militar, promotor al bunăstării mentale şi activist de mediu. Locuieşte în Santa Barbara, California, împreună cu familia şi trei câini.
"Rezervă" are un preţ de vânzare de 99 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...