Revista Marie Claire îşi încetează apariţia în print în Marea Britanie, iar din luna noiembrie va fi disponibilă doar online, potrivit BBC.
TI Media, care publică revista de modă, a transmis că a luat această decizie pentru a deservi mai bine nevoile în schimbare ale cititorilor.
Vânzările formatului fizic al revistei au scăzut în ultima perioadă, dar site-ul are lunar 2 milioane de utilizatori.
Revista a fost lansată în 1988.
Jean de Boisdeffre, directorul Marie Claire International, a spus: „După mai mult de 30 de ani de realizări în Marea Britanie, această abordare digitală reprezintă o platformă de lansare pentru un mai mare succes în următoarele decenii”.
Marie Claire nu este prima revistă a TI Media care încetează să apară în print.
În martie 2018, publicaţia muzicală NME a fost transferată exclusiv online, după 66 de ani de la lansare.
La începutul acestui an, TI a închis ediţia imprimată a tabloidului Now.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.