Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) găzduieşte, în perioada 5-11 mai, cea de-a cincea ediţie a Festivalului de arte performative "News from Polska", organizat de Institutul Polonez din Bucureşti şi realizat în cadrul preşedinţiei Poloniei la Consiliul Uniunii Europene 2025 şi în cadrul Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025. Sub titlul "Resisting Bodies", festivalul propune un concept curatorial dedicat corpului uman ca spaţiu al rezistenţei, transformării şi împuternicirii într-o lume cuprinsă de crize pe toate palierele.
Această ediţie propune publicului din Bucureşti patru spectacole din Polonia, care provoacă întrebări, îmbie spre moduri de gândire nefamiliare, imaginând şi definind multiple forme ale potenţialului protestatar al corpului în mişcare. Toate spectacolele sunt subtitrate în română iar biletele vor fi disponibile în curând pe platforma bilet.ro.
Curatoriat de Andreea Andrei, manager cultural şi consultant artistic la CNDB, festivalul porneşte de la premisa necesităţii reafirmării sensului şi relevanţei dansului contemporan şi ale artelor performative, depăşind nivelul expresiei artistice şi tratând aceste arte ca instrumente de reflecţie critică.
Spectacolele selecţionate explorează din multiple unghiuri fizicalitatea, puterea viscerală a corpului de a contesta şi de a se opune normelor represive, formelor de control şi de limitare, impunerii oricăror modele comportamentale, estetice sau cinetice. Alături de aceste spectacole reprezentative pentru artele performative poloneze contemporane, organizatorii propun şi ateliere dedicate profesioniştilor din lumea dansului, explorând conexiunile dintre alte limbaje artistice şi corpul în mişcare, cât şi puterea expresivă a improvizaţiei şi a dansului intuitiv.

Programul festivalului începe în data de 5 mai, de la ora 9:00, cu atelierul de dans contemporan "Între discipline", condus de Dominika Knapik, actriţă, regizoare şi coregrafă cu îndelungată experienţă în sfera artelor performative, atât în Polonia, cât şi în Germania. Accesul la atelier este gratuit, dar numărul de locuri este limitat, iar înscrierile se fac în formularul de aici. Ziua va continua la ora 19:30 cu spectacolul "Valeska Valeska Valeska Valeska", creat tot de Dominika Knapik, recuperând şi sărbătorind influenţa artistei inovatoare Valeska Gert, precursoare a artei performative moderne, recunoscută pentru abordarea sa excentrică, radicală şi critică a corpului în context artistic. Spectacolul este o producţie Performa Foundation.

În data de 7 mai, de la ora 19.30, festivalul continuă cu "To bitch or not to bitch", produs, regizat, coregrafiat şi interpretat de colectivul artistic Hertz Haus (Magdalena Kowala, Natalia Murawska, Joannna Woźna, Anna Zglenicka). Spectacolul este o provocare aruncată naraţiunilor dominante prin care ne definim propria fizicalitate şi lentilelor de percepţie şi de judecată prin care percepem corpul.
La 8 mai, de la ora 16:00, va avea loc atelierul "Corpuri deschise. Dans intuitiv/ Improvizaţie", condus de Marta Wołowiec şi găzduit de spaţiul Teatrelli. Marta Wołowiec este performeră, coregrafă, dansatoare şi facilitatoare de ateliere de dans, iniţiatoarea şi curatoarea Krakow Dance Festival. Participarea este gratuită.

În 9 mai, de la ora 19:30, CNDB va găzdui spectacolul "WoW", conceput, regizat şi coregrafiat de Marta Wołowiec, o producţie Przestrzenie Sztuki Taniec 2023, Wrocławski Teatr Pantomimy. Spectacolul este o reflecţie asupra fenomenului istoric al coreomaniei (cunoscut şi ca tarantism, molima dansantă sau Dansul Sfântului Vitus), care s-a produs în principal în Europa continentală între secolele XIV şi XVII şi în Madagascar în secolul XIX, provocând pusee necontrolate de dans în rândul copiilor şi adulţilor, determinându-i să se mişte până când cădeau la pământ, extenuaţi. Spectacolul vorbeşte despre nevoia umană de eliberare prin mişcare şi dans, în special în contextul unor vremuri dificile.

Ultimul eveniment programat în cadrul festivalului este spectacolul în premieră la Bucureşti "Cezary goes to war", în regia lui Cezary Tomaszewski, cea mai renumită producţie a Teatr Komuna Warszawa, unul dintre cele mai importante evenimente teatrale ale anului 2017, cu reprezentaţii în multe ţări şi premiat pentru cea mai bună echipă artistică la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Boska Komedia din Cracovia. Spectacolul, programat pe data de 11 mai de la ora 19:30, este o invitaţie la deconstrucţia tradiţiilor, ideologiilor, structurilor de putere, o critică a mândriei şi esteticii militare, subliniind natura sa toxică şi opresivă. Cezary Tomaszewski este regizor de teatru şi coregraf, cunoscut şi apreciat pentru producţiile sale iconoclaste de teatru muzical.
Prin programul celei de-a cincea ediţii, Festivalul de arte performative News from Polska subliniază aşadar faptul că rezistenţa nu este un fenomen exclusiv politic sau limitat în spaţiul ideilor, iar corpul nu este doar un mediu de proiecţie a acestor idei, ci un instrument concret şi complex, capabil să exprime nemijlocit şi visceral opoziţia, sfidând constrângerile şi normele impuse politic şi social.
Evenimentul este realizat în cadrul Preşedinţiei Poloniei la Consiliul Uniunii Europene 2025 şi în cadrul Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025, rezultatul cooperării dintre Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din Polonia, Institutul Adam Mickiewicz din Varşovia, Ministerul Culturii din România şi Institutul Cultural Român, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.