REPORTAJ - Cotrocenii, reşedinţă de refugiu pentru regi, dar şi adăpost al istoriei şi memoriei sociale - FOTO, VIDEO

Ansamblul Cotroceni, pol de putere politică, găzduieşte astăzi o impresionantă colecţie de artă şi este un adevărat depozitar de istorie şi memorie socială. În urmă cu 25 de ani, la 10 iulie 1991, a fost înfiinţat muzeul prin Hotărâre de Guvern, în aripa veche a Palatului Cotroceni. Regi, regine şi pricipese au locuit aici, punându-şi amprenta asupra stilului ansamblului din vârful dealului, iar prezenţa reginei Maria este încă puternică în saloane.

Camere îmbrăcate în lambriuri înalte sau decorate cu măceşi (Salonul Florilor), apartamente amenajate pentru feţe domneşti cu paturi cu baldachin sau încrustaţii preţioase, obiecte care au aparţinut domnitorilor vremii, tablouri, covoare şi tapiserii lucrate cu migală, câteva lăcaşuri medievale la subsol, păstrate de 300 de ani, constituie Muzeul Naţional Cotroceni, care împlineşte anul acesta 25 de ani de la înfiinţare.

Se pare că termenul de ”cotrocean” vine de la arhaismul ”a se cotroci”, care înseamnă a se ascunde, a se refugia. În urmă cu sute de ani, pe când era înconjurat de codrii Vlăsiei, în vârful dealului Cotroceni se afla un schit, denumit Cotroceniul de Sus, iar Cotroceniul de Jos era numele dat satului de cărămidari de la poale.

Şerban Cantacuzino (1678-1688) a ridicat în Codrii Vlăsiei unul dintre cele mai impresionante ansambluri mănăstireşti. Între 26 mai 1679 şi 24 august 1682, date aflate în inscripţia de pe ancadramentul uşii bisericii şi în aceea aflată lângă fresca ctitorilor, au fost ridicate biserica, chiliile, casele domneşti, ansamblul acestor construcţii formând mănăstirea Cotroceni.

Astăzi, în muzeu pot fi vizitate cuhnia (bucătăria) mănăstirii Cotroceni, trapeza (sala de mese) şi câteva chilii, precum şi pivniţa mare a caselor domneşti, spaţii reprezentative pentru tehnica de construcţie şi pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XVII-lea.
Holul de onoare, Salonul Florilor, Sufrageria Germană, Salonul de vânătoare, Biblioteca regelui Ferdinand, Salonul Cerchez, Dormitorul reginei Maria şi Salonul Norvegian sunt câteva dintre încăperile care constituie astăzi muzeul. În total, 30 de camere pot fi vizitate, toate amenajate în stilurile francez, neorenaştere franceză, neorenaştere germană, neoromânesc, Ludovic - variantele anului 1900, Henric al II-lea, un stil eclectiv, o combinaţie de stiluri.

Astăzi, au fost regândite tururile de vizitare şi se realizează un tur clasic şi unul complet. "Am regândit traseele de vizitare, şi am oferit posibilitatea vizitatorilor să opteze pentru două tipuri de trasee diferite. Primul este cel clasic, care include curtea interioară pe unde se intră în ansamblul Cotroceni, continuă cu Holul de Onoare, saloanele de la etajul I şi cele de la etajul II. În schimb, turul complet, aşa cum se numeşte, oferă mult mai multe posibilităţi: biserica, spaţiile medievale: cuhnia, fosta bucătărie a mănăstirii Cotroceni, pentru că Palatul Cotroceni pe care îl cunoaştem azi a pornit de la mănăstirea Cotroceni, construită de domnitorul Şerban Cantacuzino, şi atunci traseul complet pleacă de la spaţiile medievale pentru ca publicul să cunoască de unde a pornit totul. În mare partea a acestor spaţii avem expoziţii temporare pe care le găzduim”, spune Cristina Verona Tobi, directorul instituţiei muzeale.

Intrarea în Muzeul Naţional Cotroceni se face după un control riguros. Vizitatorul trebuie să aibă un act de identitate, iar persoanele juridice trebuie să-şi anunţe dinainte vizita. Eşti scanat la intrare şi condus pe scări, apoi pe alei pietruite, printre trandafiri, în Holul de Onoare. Muzeografii îi vor primi întotdeauna pe musafiri cu căldură. Liftul se opreşte în Salonul Cerchez, o sală cu însemnătate istorică, unde în urmă cu 100 de ani era semnat actul prin care România intra în Marele Război (Primul Război Mondial).

Regina Maria şi moştenirile lăsate Cotrocenilor

Muzeul Naţional Cotroceni nu a fost dintotdeauna edificul impunător care se arată astăzi. Istoria lui de la 1977 arată că a fost puternic afectat de cutremur, fotografiile din epocă redau imaginea unor mormane de cărămizi, a unor ziduri nefericite.

”În cartea arhitectului N. Vlădescu, deasupra salonului era cerul liber, rămăsese un balconaş, etajul II era căzut tot. El a reconstituit totul după planurile lui Paul Gottereau, pe care le-a găsit în arhiva Peleşului. În perioada de după plecarea  regelui Mihai, în 1947, toate reşedinţele au fost naţionalizate. Palatele regale, Cotroceniul şi Palatul Regal din Calea Victoriei erau ale statului, nu erau proprietate privată, au fost construite cu banii alocaţi de la Guvern. În 1893, când Carol I a luat hotărârea să dărâme casele domneşti de la Cotroceni şi pe fundaţia lor să ridice Palatul în folosinţa noii familii princiare Ferdinand şi Maria, s-a alocat suma de 1.700.000 de lei pentru realizarea construcţiei. O parte erau subvenţii bugetare. Familia regală se folosea numai de ceea ce exista în Palat, ca piese de mobilier”, a povestit Ştefania Dinu, doctor în istorie.

Vizitatorul curios s-ar întreba ce se mai păstrează de pe vremea reginei Maria, pentru că ea este cea care şi-a pus amprenta pe acest edificiu.

”De pe vremea reginei Maria, din păcate, se păstrează foarte puţine dintre piesele de mobilier, câteva sunt în dormitorul ei, piese de artă decorativă, între care serviciul de cristal de Bohemia decorat cu pietre semipreţioase, însă nu toate se mai păstrează. Şi tot din epoca reginei, dar pentru că era foarte greu de mutat din acest spaţiu, avem masa rotundă a regelui Arthur cu 24 de scaune, piesă de tezaur, realizată la Viena de casa Bernard Ludwig, care era furnizor de mobilier al reşedinţelor regale”, a precizat ghidul.

În saloane, în camerele regale au fost păstrate şi refăcute impunătoarele şeminee din marmură de Alunu, românească. Care sunt funcţionale. ”Când au decopertat au găsit zidărie, cărămidă de secol XVII, care provenea de la fostele case domneşti din perioada lui Şerban Cantacuzino”, a completat Ştefania Dinu.

Un alt obiect masiv, un cadou oferit reginei Maria de un om politic liberal este o masă de marmură, care se află în salonul Cerchez. Are două ciobituri. Bolţile salonului nu au avut dintotdeauna decoraţia fabuloasă de acum, ele au fost dărâmate, fiind afectate de cutremur şi reconstruite. Fotografiile din epocă au surprins dezastrul.

Ştefania Dinu ne conduce în istoria recentă a palatului: "În 1977, Ceauşescu a venit într-o vizită, a văzut scara de onoare şi a zis gata, evacuăm Palatul Pionierilor şi facem ceva pentru oaspeţii de frunte ai României, pentru pricipalii invitaţi, şefi de stat, ambasadori. Astfel, pentru el a construit aripa nouă unde funcţionează Preşedinţia, iar în paralel cu reconstrucţia acestei aripi a început-o pe cea nouă în anii 1980. Palatul este construit având ca sursă de inspiraţie stilurile care erau predominante în aripa unde se află muzeul”.

Nicolae Ceauşescu ar fi vrut să locuiască în aripa nouă, iar în aripa veche să fie un fel de hotel pentru înalţii oaspeţi. Dar, fiindcă restaurarea s-a terminat în 1988, în ‘89 a fost Revoluţia, nu s-a mai întâmplat asta. După Revoluţie, încheiată fiind restaurarea, prin hotărâre de Guvern s-a decis ca aripa nouă să devină sediul Administraţie Prezidenţială şi aripa veche să devină muzeu, cu caracter memorialistic.

Comuniştii nu au fost prea ”drăguţi” cu averea regilor României. ”Tot ce se mai găsea, după ce a plecat regele, a fost devalizat de tot ce a reprezentat mobilier, decoraţii, haine, care au ajuns pe la Buftea, ce a mai rămas de la familia regală”, a mai spus Ştefania Dinu, care a adăugat: ”Comuniştii spuneau că, într-un palat regal, nici nu se pomenea că aici au stat Cuza, ceilalţi voievozi, până la regi, regii n-au existat. Atunci au transformat totul şi au dat clădirea, culmea, copiilor clasei muncitoare, pionierilor. La 1 iunie 1950, a fost inaugurată Casa pionierilor şi tot atunci au fost făcuţi şi primii pionieri. Erau cei mai buni 100 de pionieri din şcolile din Bucureşti, cei care au primit cravata de pionieri de la conducerea de partid”.

Pe un hol, este expusă o sabie impresionantă. Reprezentanţii muzeului îi îndeamnă pe vizitatori să nu rateze nimic din ce este valoros în patrimoniu. "Avem nenumărate obiecte de patrimoniu, de la tezaur, la fond, de la artă decorativă, mobilier, sticlărie, pictură, sculptură, sunt multe lucruri frumoase, cu poveşti în spate. Ghizii noştri le povestesc pe fiecare în parte. Vizitatorii vin şi ei cu întrebări, pentru că mare parte cunosc. Mai ales în jurul sabiei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care este un obiect de tezaur impresionant, cu diamante, smaralde, cu minuni care captează atenţia. Şi instituţiile sunt interesate de acest obiect şi mai pleacă prin diferite expoziţii temporare”, a explicat Cristina Verona Tobi. 

Un depozit cu piese de mobilier este ascuns după o perdea şi muzeograful are grijă să aranjeze stofa care le acoperă. "Era un hol lung şi din lipsă de spaţiu am amenajat un mic depozit”.

Apartamentul Elenei Cuza

Apartamentul Elenei Cuza cuprinde un scrin, care mai păstrează astăzi scrisorile cu chenar negru, pentru că după moartea unui membru al familie regale se declara doliu, trusa de voiaj, care este originală, cu cifrul principesei. "Cred că era un obiect care nu se regăseşte astăzi, un capac de recipient”, sunt câteva informaţii pe care le oferă ghidul.

Nu a dispărut nimic, niciodată, din muzeu, iar uşile se sigilează în fiecare seară. Urma sigiliului se vede pe una dintre ele. Piesele de mobilier din apartamentul Elenei Cuza sunt în stil Biedermaier şi Napoleon al III-lea din colecţia muzeului. O uşă dă într-o baie, însă băile nu mai sunt cele originale, aşa cum sunt cele de la Peleş.

Cei care şi-ar dori să ajungă la muzeu spun că există un singur inconvenient: lipsa parcării. ”Parcarea este singurul dezavantaj”, a spus unul dintre vizitatori. ”Ştiţi că românului îi place să parcheze în uşă”, a adăugat el.

Musafirul trebuie să facă o scurtă oprire în Salonul Oriental, fostul studio, unul dintre spaţiile la care s-a păstrat varianta originală. ”Un fel de cameră de zi unde regina îşi bea ceaiul, unde scria, unde le citea prietenilor din scrierile ei, cu totul altfel mobilat. Ca înălţime s-a păstrat salonul, iar această galerie exista şi înainte de restaurare”. Camera are o scară de lemn de abanos şi mobilier de inspiraţie asiatică. Vase de ceramică, porţelanuri, iar în ferestre vitralii, care nu existau: ”Pe vrea regalităţii, era sticlă colorată”.

Apartamentul regal

Palatul Cotroceni avea în epocă 150 de camere, destinate familiei regale, copiilor, guvernantelor, adjutanţilor regali, personalului superior, personalului inferior, însă după restaurare şi mai ales după cutremur, spaţiul de expunere a fost comasat la 30 de camere, ce reprezintă expoziţia permanentă şi care se vizitează.

Musafirul poate găsi aici peste 15.000 de piese de patrimoniu, o adevărată bogăţie naţională. 

Turiştii străini, două grupuri, păşesc sfioşi, să nu deranjeze liniştea, în cabinetul de lucru al reginei Elisabeta care are un birou alcătuit din trei esenţe de lemn şi dormitorul cu pat original, pat care provine din patrimoniul Palatului Regal.

Una dintre cele mai impunătoare piese de mobilier din Muzeu este un pat din lemn de nuc de la 1876. ”Dar de ce este aşa de scurt?”, întreabă un vizitator. ”Regele Carol nu era un tip foarte înalt, era minion”, i se răspunde.

O piesă superbă, lucrată într-un atelier românesc, a fost realizată de Martin Storh (ebenist), cel care lucra piese de mobilier sub comanda regelui Carol şi care a lucrat şi la Peleş. Patul negru corb este din lemn sculptat, basorelief, altorelief.

Un portret, cu autor anonim, al lui Carmen Sylva, veghează de pe perete.

”Patul a fost în Palatul Regal din Calea Victoriei şi a ajuns la Peleş, iar prin transfer la noi, în preajma deschiderii muzeului. În centru este sculptată Alegoria Nopţii şi cifrul Carol şi Elisabeta, C şi E, şi cele două blazoane ale familiilor DeWied şi De Hohenzollern Sigmaringen. Este o piesă rară de mobilier, în stil baroc. Un cadou din partea aristocraţiei, când s-au împlinit 10 ani de la venirea în ţară a familiei regale, 1866 – 1876”, a explicat Ştefania Dinu.

Carol I prefera stilul german, cu foarte mult lemn, stil care-i displăcea profund principesei şi mai apoi reginei Maria.

Apartamentul regelui Ferdinand este departe de ce a fost. Prezintă decoraţia de după restaurare. ”Aici predomină stilurile Ludovic XV şi XVI. Era în stil german cu mult mobilier, dar după restaurare s-a optat pentru varianta unui stil francez. Candelabre cu foiţă de aur, draperii originale, goblenuri, şemineu din marmură de Ruşchiţa”, este prezentarea ghidului.

O uşă deschide un dormitor în stil roccoco, de epocă. Intim, cu canapea Confident. O alta dă în hol şi într-o baie superbă, care nu se vizitează.

În dormitorul Reginei Maria

Toată lumea vrea să ajungă să vadă dormitorul reginei Maria. Un ventilator modern strică însă imaginea de ansamblu. E îndepărtat. De aici, se vede capodopera Salonului Norvegian: ”Acest dormitor este refăcut în varianta de la 1929, pentru că a avut mai multe versiuni. O primă variantă a fost aceea când principesa Maria a luat hotărârea de a amenaja un dormitor în stil art nouveau, celtic şi bizantin, cu o decoraţie de sorginte medievală, de inspiraţie bizantină, după decoraţia bisericii Trei ierarhi din Iaşi. Cu o decoraţie feerică, de culoare argintie, de aceea s-a numit şi dormitorul argintiu sau dormitoriul biserică, pentru că uşile sunt ca ale unui altar de biserică. A fost gata în 1905 şi a dăinuit până în 1929, când regina Maria a luat hotărârea de a transforma aspectul interior în stil Tudor, cumva o întoarcere la originile ei englezeşti, cu plafonul casetat în bârne şi cu piesele de mobilier în stil art nouveau, provenind de la fostul dormitor. Patul este fără baldachin, o copie. Şi o vatră dominantă. Karel Liman şi Ioan Ernest au fost arhitecţii. De la regină se mai păstrează fotoliile, măsuţele, scaunul cu floare de crin care poate fi întâlnit şi la Pelişor, iar pe jos, nu este gresia originală. Dormitorul reginei a avut întotdeauna pavimentul din ceramică sau din gresie”, a declarat istoricul.

Un interior de la Balcic stă atârnat pe un perete. Aici a fost găzduită timp de patru ani şi sculptura lui Constantin Brâncuşi ”Cuminţenia pământului”, în intrândul dormitorului. De ce nu a mai stat aici?: ”Pentru că lucurile la noi sunt în felul următor: traficul de vizitatori este unul constant, pe care încercăm îl ţinem foarte organizat, iar în spaţiul de vizitare pe care îl avea Cuminţenia nu permitea un trafic foarte mare”, a spus directorul muzeului.

”În dormitorul reginei Maria era aşezată într-un spaţiu mai restrâns, însă un flux enorm de vizitatori era mai greu de primit aici. A mai fost mutată în muzeu, însă este foarte important, când vorbim de astfel de obiecte de mare însemnătate, să ţinem cont de toate regulile, de condiţii de umiditate, de climatizare, specialiştii le iau în considerare. Ea a fost înainte expusă în sufrageria regală şi era un spaţiu mai larg. Însă vizitatorii treceau prea aproape de ea”, a motivat directorul.

Salonul Norvegian este realizat la dorinţa reginei Maria, căptuşit cu lemn de brad şi o vatră albă, românească, uşă cu clanţă în formă de şarpe. ”Regina făcea combinaţii diverse. Ca sursă de inspiraţie a avut vechile biserici norvegiene. O verişoară primară a ei a fost  căsătorită cu un rege Hakun şi Maria îi va vizita prin 1910 şi se va reîntoarce cu dorinţa de a schimba salonul. I-a cerut asta lui Liman. Era perioada art nouveau, arts & crafts, s-a inspirat din revista The Studio. Regina era pasionată încă din copilărie de saga scandinavă, astfel că întreg salonul este îmbrăcat în poveşti norvegiene”.

Regina stătea zilnic aici. Era fascinată de poveştile celtice, de mitul reîncarnării, floarea de ciulin, frunza de stejar, crini - simbolul Maicii Domnului.

Vizitatorul poate afla că ”în grădina casei părinteşti din Anglia tatăl ei avea o grădiniţă de crini. De aici, dragostea Mariei pentru crini. Crinul avea şi o simbolistică medievală. Regina a fost îndrăgostită de toate florile pământului. Aici, la Cotroceni sunt trandafiri căţărători, care se mai păstrează din epocă”.

Turul muzeului trece şi prin două apartamente franţuzeşti şi altele care au fost destinate copiilor.

Pivniţa şi cuhnia fostelor case domneşti sunt astăzi spaţii care adăpostesc expoziţii permanente. ”În momentul în care a fost reconstruită biserica, toate obiectele de patrimoniu din biserică care au fost refăcute. Astăzi, ele sunt expuse, spun eu, în cea mai frumoasă expoziţie de obiecte religioase pe care o găzduim în pivniţele medievale ale muzeului. Un candelabru enorm pe care am reuşit să-l restaurăm cu sprijinul colegilor de la alte instituţii din ţară este absolut minunat”, a recomandat directorul muzeului.

”Acum, mergem să vedem muzeul”, anunţă ghidul un grup de britanici care vizitează cuhnia şi pivniţa caselor domneşti. Vin, provizii erau adăpostite aici, în spaţiile boltite, cu arce de cerc şi cu cărămidă roşie, veche de 300 de ani, pentru călugării mănăstirii. Se mai observă cărămida noua care a înlocuit ce a fost distrus, după cutremurul din 1977. Cantacuzino a construit un palat princiar, casele în care a locuit el, familia şi suita domnească, o mănăstire, biserica mănăstirii.

Pe traseul de vizitare al muzeului Naţional Cotroceni pot fi văzute câteva expoziţii. ”Expoziţia de artă decorativă şi de grafică Lucia Beller, găzduită în cuhnie, o expoziţie de artă fotografică găzduită în salonul Cerchez, cea mai importantă este dedicată Marelui Război şi se află tot în zona salonului Cerchez. În afară de obiectele pe care am reuşit să le aducem, vizitatorii pot vedea sala în care în urmă cu 100 de ani s-a decis intrarea României în Război”.

Cuhnia şi trapeza

Patrimoniul din fosta biserică Cotroceni, demolată în 1984, a fost dus la MNAR şi, în 2014, Administraţia Prezidenţială l-a recuperat, acum fiind găzduit în spaţiul expoziţiei cu caracter permanent, ”Biserica Cotroceni - istorie, spiritualitate şi artă”. Patrimoniul a fost restaurat în întregime şi conţine icoane, iconostase, amvon, tapiserii, piese de artă decorativă. Un candelabru lucrat în bronz, cu 72 de braţe în formă de S, domină pivniţa domnească. ”Candelabrul a căzut la cutremur şi a fost restaurat de colegii noştri de la Muzeul Olteniei”, a precizat ghidul.

Un spaţiu spectaculos este bucătăria, cuhnia, unică în sud-estul Europei, şi care prezintă arce de cerc suprapuse, din vremea domnitorului Şerban Cantacuzino. ”Trapeza sau sala de mese a mănăstirii au rezistat la cutremur datorită grosimii pereţilor. Biserica şi mănăstirea Cotroceni erau adevărate monumente de arhitectură, unice în acea perioadă în Sud-Estul Europei”, a încheiat povestea Ştefania Dinu.

Colocatarul din ansamblul Cotroceni, preşedintele României, Klaus Iohannis, vine în vizită la muzeu, însă doar la vizitele oficiale sau la evenimentele pe care le organizează în parteneriat. ”Ne vizitează şi domnul preşedinte. Mare parte din acţiunile de reprezentare, de protocol se ţin şi în spaţiile muzeului. Am organizat împreună cu Administraţia Prezidenţială acţiuni, cum a fost cea de 1 iunie, un atelierul de pictură în aer liber, în grădină”, a declarat managerul muzeului.

Cei mai tineri dintre vizitatori au posibilitatea de a petrece un timp de calitate la Muzeul Naţional Cotroceni.

”Avem un program de pedagogie muzeală care este dedicat elevilor în primul rând, ce include partea de vizitare de la etajul I şi jocuri interactive. Este vorba de puzzle-uri cu imagini ale saloanelor şi cu imagini ale unor obiecte, piese, pe care la sfârşit copiii trebuie să le panoteze pe zone şi să răspundă şi la întrebări. La sfârşit, se face o recapitulare şi râdem mult. Şi câţi regi a avut România? Patru. Şi care a fost primul? Carol I. Care a fost al treilea? Carol al II-lea. De ce îi spune al doilea, căci a fost al treilea? Este foarte frumos”, a povestit Cristina Verona Tobi, care îi invită pe cei interesaţi, în an aniversar, să urmărească şi pagina de Facebook a muzeului, dar şi noua interfaţă a site-ului. 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.