Vicepreşedintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 83 de ani. El a fost ministru al Culturii în perioada 2000-2004.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte şi membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent - 1993).
 
Născut la 22 mai 1939, în Bucureşti, a fost absolvent al Colegiului Naţional „Cantemir-Vodă“ şi licenţiat al Facultăţii de istorie a Universităţii Bucureşti (1963). Tot la Universitatea din Bucureşti a obţinut titlul de doctor în ştiinţe istorice, în anul 1972.

Şi-a început cariera ştiinţifică în 1963 în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu“, unde a fost cercetător până în anul 1990 şi unde a deţinut şapte ani funcţia de director adjunct ştiinţific. Şi-a axat încă de la început opera ştiinţifică pe studierea artei vechi româneşti şi a artei medievale sud-est europene, ca şi pe analiza unor capitole mai puţin cunoscute ale civilizaţiei vechi româneşti şi balcanice, domenii în care a făcut o serie de descoperiri şi în legătură cu care a elaborat teze ştiinţifice importante, preluate şi de literatura universală de profil (teoria „coridoarelor culturale“, teoria tipologiei „oamenilor noi“ ca ctitori, teoria despre momentum princeps şi începuturile artei sud-est europene în Evul Mediu).

Începând cu 1971 a fost implicat în conducerea unor organisme şi instituţii de complexităţi variate. În perioada 1971-1977 a fost director adjunct ştiinţific la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“ al Academiei Române, preşedinte al Radio Televiziunii Române între 1990-1992 şi Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului între 1992-2000.

În perioada 1993-1995 a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Din 1997 este şeful Catedrei UNESCO de Studii Sud-Est Europene din Universitatea de Arte. Patru ani ministru al Culturii şi Cultelor şi senator de Iaşi (2000 -2004); senator de Botoşani între 2004 -2008. Ambasador Naţional al programului ONU „Alianţa Civilizaţiilor“ din 2009.

Activitate didactică

În 1987 a devenit conferenţiar asociat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, astăzi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde din 1990 a fost profesor. Tot în 1990 a devenit rector al Universităţii Naţională de Arte din Bucureşti, iar din 2004 a fost şef de catedră.

Cursuri predate: Istoria Artei Vechi Româneşti, Tipologia Artei Sud-Est Europene, Tipologia Orientului Creştin, Istoria Civilizaţiei Europene.

În anul 2000 a fost ales rector al Universităţii Media. Este profesor asociat al Universităţii „Danubius“ din Galaţi, al Universităţii „Apollonia“ din Iaşi şi al Universităţii „Spiru Haret“ din Bucureşti. În perioada 2010-2011 a fost profesor asociat invitat la Colegiul Naţional de Apărare.

Din 2010 a fost expert coordonator la Şcoala postdoctorală a Academiei Române, specializarea „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale“.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.