Manifestările de antisemitism din mediul online s-au intensificat, senatori instigă la ură împotriva reprezentanţilor comunităţii evreieşti, iar publicaţii de extremă dreapta promovează mesaje de negare a Holocaustului, se arată în raportul publicat, marţi, de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", care a analizat evoluţia din perioada mai 2023 - aprilie 2024 a discursului instigator la ură, a cultului criminalilor de război, a trivializării Holocaustului în rândul clasei politice, a negării Holocaustului în mediul online.
Atacul Hamas şi conflictul din Orientul Mijlociu au generat o creştere semnificativă a acţiunilor cu caracter antisemit în SUA sau în ţări din Europa, printre care şi România. De asemenea, introducerea disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” la învăţământul liceal, a reprezentant un alt eveniment cheie care a influenţat dinamica mesajelor negaţioniste, conspiraţioniste şi antisemite, potrivit raportului.
În perioada monitorizată se remarcă o extindere a manifestărilor antisemite - prin înmulţirea înscrisurilor şi manifestaţiilor stradale, acţiuni de vandalizare, distribuţie de literatură şi materiale de propagandă extremistă, precum şi pătrunderea în mass-media a naraţiunilor cu caracter antisemit sau care vehiculează stereotipuri şi prejudecăţi nocive. Lideri sau responsabili politici au promovat atât online, cât şi în Parlament, mesaje antisemite, negaţioniste sau incitatoare la ură, fără a suferi consecinţe pentru acţiunile şi afirmaţiile lor şi fără poziţii ferme din partea restului clasei politice.
Conform informaţiilor statistice ale Ministerului Public, pentru instituţiile responsabile cu aplicarea legii (poliţie, parchet), sesizările nu reprezintă o prioritate.
O tendinţă pozitivă vine din partea autorităţilor în privinţa îndepărtării de pe spaţiul public a denumirilor care fac trimitere la criminali de război.
La nivel guvernamental, adoptarea celei de-a doua etape a Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2024-2027, demonstrează angajamentul autorităţilor centrale pentru consolidarea politicilor publice în domeniu. Rămâne însă vizibil decalajul dintre dezideratele proiectate la nivel central şi capacitatea de-a interioriza şi a pune în aplicare aceste politici de către autorităţile locale.
Câteva dintre manifestările indicate în cadrul raportului:
Acţiuni de vandalizare: inscripţii cu simboluri şi sloganuri naziste pe zidurile sinagogilor din Timişoara, Sighetu Marmaţiei, ori în diverse locuri publice din Bucureşti şi Iaşi.
Cultul criminalilor de război şi recuperarea memoriei legionare în instituţii publice: Instituţii publice care găzduiesc evenimente cu o agendă de reabilitare a extremismului interbelic şi administraţii locale care continuă să susţină cultul criminalilor de război şi memoria legionară prin păstrarea locurilor publice denumite după criminali de război ori negaţionişti: în mai 2023, Biblioteca Judeţeană şi Consiliul Judeţean Alba au organizat Târgul de carte „Alba Transilvania”, în cadrul căruia a avut loc un moment artistic numit „Povestea viorii lui Radu Gyr”; Primăria şi Consiliul local al comunei Havârna din judeţul Botoşani au denumit Căminul Cultural „Gigă Manole”, după cunoscutul negaţionist şi admirator al lui Ion Antonescu.
Comerţul cu simboluri şi însemne interzise: Licitaţii organizate de Artmark cu obiecte aparţinând mareşalului Antonescu, publicaţii ale lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moţa, A.C. Cuza, fotografii cu lideri legionari, materiale publicitare din perioada interbelică, promovând Garda de fier, ; platforme de comerţ online şi magazine de anticariat care vând volume precum Mein Kampf, Spitalul a lui Păulescu, Cărticica Şefului de Cuib a lui C.Z.
Codreanu; magazine online care vând timbre ori obiecte vestimentare personalizate cu simboluri fasciste, ori care elogiază criminali de război.
Antisemitism şi trivializarea Holocaustului în rândul clasei politice: Discursuri publice repetate ale senatoarei Diana Şoşoacă prin care neagă Holocaustul din România, elogiază liderii Mişcării Legionare, ori instigă la ură împotriva reprezentanţilor comunităţii evreieşti, a statului Israel, promovând o retorică conspiraţionistă prin postările publicate pe reţelele de socializare sau prin participări la emisiuni online alături de alţi indivizi care împărtăşesc aceeaşi viziune negaţionistă; manifestări ale reprezentanţilor sau foştilor membri ai partidului AUR, senatori sau deputaţi, prin care fac apologia criminalilor de război, neagă Holocaustul şi instigă la ură.
Ceremonii şi comemorări legionare: Evenimente comemorative organizate de Fundaţia Ogoranu, printre care marşul anual desfăşurat cu prilejul Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, la care participă grupuri de extremă dreapta, reprezentanţi AUR; comemorările anuale de la Tȃncăbeşti, ceremonii prin care au fost comemoraţi legionarii Moţa şi Marin, la care a participat preotul greco-catolic Marius Vişovan.
Atacul terorist Hamas din 7 octombrie - prilej pentru diseminarea în mediul online a mesajelor cu caracter antisemit şi instigator la ură împotriva evreilor şi a statului Israel.
Introducerea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” la liceu a prilejuit proliferarea reacţiilor negative în rândul unor grupări naţionaliste şi de extremă dreapta care au lansat petiţii sau au organizat acţiuni de strângere de semnături pentru eliminarea disciplinei din curricula şcolară.
Antisemitism şi distorsionarea Holocaustului în mass-media: Publicaţii de extremă dreapta promovează mesaje cu caracter instigator, de negare a Holocaustului sau propagă teorii ale conspiraţiei. La acestea se adaugă publicaţii sau posturi de televiziune cu acoperire naţională (Cotidianul, Ziarul Financiar, Vatra, TVR Moldova, RTV Plus) care redau texte cu caracter negaţionist, antisemit sau difuzează emisiuni cu mesaje conspiraţioniste.
Antisemitismul şi negarea Holocaustului în mediul online: Pe fondul atacului terorist al Hamas asupra statului Israel şi al conflictului din Orientul Mijlociu, s-au intensificat manifestările de antisemitism din mediul online, îndeosebi în rândul comentariilor publicate la articole sau la postări pe reţelele de socializare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.