Ministra Culturii Raluca Turcan a precizat, luni la Cluj Napoca, că va fi realizată restaurarea clădirii care găzduieşte Teatrul Naţional din Cluj-Napoca şi Opera din acest municipiul, printr-un proiect în valoare de 20 de milioane euro. „Ministerul Culturii a încheiat în anul 2022 un acord de finanţare pentru investiţiile în patrimoniul construit cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi în clădirea Teatrului şi Operei din Cluj-Napoca vom investi 20 de milioane de euro net, o investiţie semnificativă şi mult aşteptată”, a adăugat ea.
„Din perspectiva investiţiilor în patrimoniu, pot să anunţ că Unitatea de management a proiectelor din subordinea Ministerului Culturii a urcat pe SEAP licitaţia pentru studiul DALI pentru restaurarea Teatrului Lucian Blaga şi a Operei Române Cluj. Este un demers care este aşteptat de aproximativ 9 ani de zile. S-a vorbit foarte mult de restaurarea excepţionalei clădiri care găzduieşte Teatrul şi Opera Naţională, o clădire care a servit mediul cultural aproximativ 100 de ani consecutiv şi care nu a beneficiat până acum de lucrări ample de restaurare”, a declarat Raluca Turcan, luni într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu primarul Clujului Emil Boc şi eurdeputatul PNL Daniel Buda.
Ea a mai spus că „Ministerul Culturii a încheiat în anul 2022 un acord de finanţare pentru investiţiile în patrimoniul construit cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi în clădirea Teatrului şi Operei din Cluj-Napoca vom investi 20 de milioane de euro net, o investiţie semnificativă şi mult aşteptată”.
„După realizarea licitaţiei pentru studiul DALI urmează licitaţia pentru proiect tehnic şi execuţie. Am solicitat celor din unitatea de management a proiectelor ca aceste proceduri să fie desfăşurate cât mai eficient, să fie comasate aceste proceduri pentru ca o investiţie demult aşteptată să devină realitate în termenul cel mai scurt cu putinţă”, a completat Turcan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.