Publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo republică ilustraţiile cu profetul Mahomed care au făcut-o ţinta jihadiştilor în urmă cu cinci ani, informează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nu vom dormi vreodată. Nu vom renunţa vreodată”, a justificat decizia directorul săptămânalului, Riss, în ajunul începerii procesului atentatului din 7 ianuarie 2015, în urma au fost ucişi, în redacţie, 12 oameni.

Noul număr, care va cuprinde caricaturile, va fi lansat în print miercuri.

Cele 12 desene, publicate iniţial de cotidianul danez Jyllands-Posten, pe 30 septembrie 2005, apoi de Charlie Hebdo în 2006, îi arată, între altele, pe profet purtând o bombă pe turban, şi un personaj înarmat cu un cuţit flancat de femei îmbrăcate în negru.

„Ne-a fost deseori cerut, după ianuarie 2015, să producem alte caricaturi cu Mahomed. Am refuzat întotdeauna, nu pentru că ar fi interzis, legea ne permite să facem asta, ci pentru că era necesar un bun motiv pentru asta, un motiv care are sens şi care aduce ceva în dezbatere”, a explicat redacţia publicaţiei într-un articol publicat în numărul de săptămâna aceasta.

Echipa a dăugat: „Să republicăm în săptămâna începerii procesului atentatelor din ianuarie 2015 aceste caricaturi ni se pare indispensabil”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.