Proiectul de conservare a bisericii de lemn din satul Urşi (judeţul Vâlcea) se numără printre câştigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu/ Premiilor Europa Nostra 2021.
Comisia Europeană şi Europa Nostra au anunţat marţi câştigătorii ediţiei 2021 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu/ Premiile Europa Nostra, premiul UE pentru patrimoniul cultural finanţat prin programul Europa Creativă.
În acest an, cea mai înaltă distincţie europeană în domeniul patrimoniului merge către 24 de realizări exemplare din 18 ţări europene. Printre câştigătorii de anul acesta se află Biserica de lemn din satul Urşi, judeţul Vâlcea, proiect laureat la categoria „Conservare”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Câştigătorii au fost anunţaţi în cadrul unui eveniment online live co-prezentat de Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, şi Hermann Parzinger, preşedintele executiv al Europa Nostra.
Susţinătorii şi pasionaţii de patrimoniu din întreaga lume sunt acum încurajaţi să descopere câştigătorii şi să voteze online pentru a decide către cine va merge premiul publicului din acest an. Câştigătorul premiului publicului va fi anunţat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor europene pentru patrimoniu, care va avea loc în toamna acestui an. Cu această ocazie vor fi prezentaţi publicului şi laureaţii marelui premiu, fiecare dintre ei urmând să primească 10.000 de euro.
Comisarul european Mariya Gabriel a declarat: „Câştigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu/ Premiile Europa Nostra 2021 sunt ambasadorii frumuseţii patrimoniului european, fie că este vorba despre tradiţii şi meşteşug, despre arhitectura care îţi taie respiraţia sau despre modul în care patrimoniul poate uni comunităţi şi generaţii. Cred cu adevărat că păstrarea cu succes a patrimoniului nostru material şi imaterial depinde de angajamentul oamenilor din spatele acestuia. Prin aceste premii, îi onorăm, prin urmare, pe toţi acei bărbaţi şi femei excepţionale, profesionişti în domeniul patrimoniului, arhitecţi, oameni de ştiinţă şi voluntari care aduc patrimoniul nostru comun mai aproape de inimile noastre. Viziunea lor merită să fie aplaudată”.
Preşedintele executiv al Europa Nostra, Hermann Parzinger, a spus: „În fiecare an, câştigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra demonstrează creativitatea şi angajamentul incomparabil al celor care se străduiesc să protejeze, să valorifice şi să transmită moştenirea preţioasă a Europei către generaţia următoare. Laureaţii din acest an arată din plin modul în care patrimoniul oferă soluţii şi căi de redresare în faţa unor provocări aparent insurmontabile, în timp ce luăm măsuri pentru climă, ne mobilizăm pentru o dezvoltare urbană şi rurală durabilă şi abordăm numeroasele ameninţări la adresa valorilor noastre europene fundamentale. Salutăm realizările lor remarcabile: fie ca acestea să servească drept inspiraţie şi încurajare pentru acţiuni viitoare, pentru mulţi alţi profesionişti şi entuziaşti ai patrimoniului din întreaga Europă şi din afara ei”.
Câştigătorii premiilor au fost selectaţi de jurii independente compuse din experţi în domeniul patrimoniului din întreaga Europă, în urma evaluării candidaturilor depuse de organizaţii şi persoane fizice din 30 de ţări europene.
Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în 2002 şi, de atunci, sunt gestionate de Europa Nostra. Acest program de premii beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.
Premiile evidenţiază şi diseminează excelenţa în domeniul patrimoniului şi cele mai bune practici, încurajează schimbul transfrontalier de cunoştinţe şi conectează părţile interesate de patrimoniu în cadrul unor reţele mai largi. Premiile aduc beneficii majore câştigătorilor, cum ar fi o mai mare expunere (inter)naţională, finanţare ulterioară şi creşterea numărului de vizitatori. În plus, programul de premiere încurajează o mai mare grijă pentru patrimoniul nostru comun în rândul cetăţenilor europeni. Prin urmare, reprezintă un instrument cheie pentru promovarea multiplelor valori ale patrimoniului cultural şi natural pentru societatea, economia şi mediul european.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.