Prinţul Harry a dezvăluit joi, într-un fragment filmat pentru emisiunea "Late Late Show" a lui James Corden, că a ales să prăsească familia regală din cauza "toxicităţii" presei britanice care "era pe cale să distrugă" sănătatea sa mintală. "Nu am fugit", a precizat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Era un mediu foarte dificil, aşa cum mulţi au văzut, cred. Ştim cu toţii cum se comportă presa britanică. Şi era pe cale să-mi distrugă sănătatea mintală. Era toxică. Aşa că am făcut ceea ce orice soţ şi tată ar fi făcut - mi-am scos familia de acolo. Dar nu am fugit niciodată. Mă voi pune mereu în slujba altora - este viaţa mea - deci nu contează unde mă aflu în lume, voi face mereu acelaşi lucru". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Stabilit din aprilie anul trecut în California, Harry s-a reconvertit în industria divertismentului şi a semnat împreună cu soţia sa Meghan contracte cu Netflix şi Spotify. 

Ruptura este definitivă între prinţ şi familia regală britanică: Palatul Buckingham a anunţat vinerea trecută că cei doi îşi vor pierde ultimele titluri, după ce au confirmat retragerea definitivă. 

Prinţul Harry a comentat în interviul cu James Corden şi serialul "The Crown", care povesteşte viaţa bunicii sale Elizabeth a II-a. "Nu se prefac că spun adevărul. Este ficţiune. Dar este inspirat foarte liber din adevăr", indică prinţul. 

"Bineînţeles că nu este precis, dar vă oferă o idee despre stilul de viaţă şi despre presiunile care vin cu aceasta", a completat el, înainte de a concluziona: "Mă simt mai confortabil cu "The Crown" decât cu poveştile care circulă (în presă) despre familia mea, soţia mea şi despre mine, pentru că (...) unele articole de presă sunt prezentate ca adevărate". 

Interviul este marcat şi de o apariţie surpriză a lui Meghan Markle şi o vizită la casa Prinţului din Bel Air. De asemenea, publicul va descoperi cadoul de Crăciun al reginei pentru Archie. "Bunica ne-a întrebat ce ar vrea Archie de Cărciun", a precizat Harry. "Şi Meg a spus un aparat de făcut gofre şi ea ne-a trimis un aparat de făcut gofre". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.