Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, a primit, luni, într-un cadru restrâns, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, în semn de recunoaştere faţă de contribuţia acestuia la valorificarea patrimoniului cultural românesc, dar şi a întăririi relaţiilor dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Prinţul Charles a spus că, întrebat de ce vine atât de des în România şi ce face ca acest loc să fie atât de special, răspunde foarte simplu: "Voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare".
Distincţia i-a fost acordată în urma votului din data de 8 mai 2017 al Senatului UBB, în semn de recunoaştere a contribuţiei deosebite a Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales în domeniul valorificării patrimoniului cultural românesc, al promovării valorilor istorice multiculturale, al cunoaşterii mediului spiritual şi natural românesc peste hotare, precum şi pentru întărirea cooperării dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi România.
Prinţul Charles a ajuns la Cluj-Napoca pe Aeroportul Internaţional Cluj, el fiind întâmpinat la intrarea în clădirea UBB de către doi tineri îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei Maramureşului, ei servindu-l pe prinţ cu pâine şi sare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ceremonia a început în jurul orei 16.00, printre cei prezenţi numărându-se primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prefectul judeţului, Gheorghe Vuşcan, Mitropolitul Clujului IPS Andrei Andreicuţ, dar şi ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell.
“Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie - identitatea voastră şi întregul vostru potenţial. Toată energia pe care o puteţi pune în mişcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”, a afirmat Alteţa Sa Regală cu ocazia discursului rostit în cadrul ceremoniei.
Rectorul Ioan Aurel Pop a spus, în Laudatio, că prin proprietăţi, prin fundaţii şi asociaţii, prin încurajarea investiţiilor şi a competiţiei, prin interesul pentru restaurarea monumentelor şi protecţia naturii, dar mai ales prin exemplul personal, prinţul de Wales a devenit un adevărat protector al Transilvaniei şi al României.
"De la Viscri, din centrul Transilvaniei istorice, şi până la Săpânţa, în inima Maramureşului istoric, Alteţa Sa Regală, cu ajutorul Trustului «Mihai Eminescu», al altor organizaţii, fundaţii şi asociaţii, dar mai ales cu ajutorul oamenilor inimoşi care-l înconjoară şi preţuiesc, lasă sigilii perene, în vederea conservării tradiţiilor istorice şi a naturii neîntinate. Aceste tradiţii vin din trecut şi privesc spre viitor. Prinţul Charles, cu sensibilitatea sa specială pentru istorie şi arhitectură, observabilă încă de pe vremea studiilor universitare, a remarcat de la început rolul României de sinteză a civilizaţiilor, de reunire a Occidentului catolic şi protestant cu Orientul bizantin şi ortodox”, a mai spus rectorul Ioan Aurel Pop ]n cadrul ceremoniei.
În discursul său, el a adăugat că prinţul Charles este un "urmaş al ctitorilor noştri de acum un secol”.
"Senatul acestei universităţi şi-a îndeplinit o datorie de cinste, aceea de a vă onora şi de a vă aduce mai aproape de noi. Suntem siguri că împărtăşiţi alături de noi deviza de pe stemă: Traditio nostra unacum Europae virtutibus splendet ("Tradiţia noastră străluceşte împreună cu virtuţile Europei”). Noi vă considerăm urmaşul ctitorilor noştri de acum un secol, când regele Ferdinand al României şi regina Maria a României (stră-mătuşa Alteţei Voastre Regale) au refondat această venerabilă instituţie în cadrul Regatului României”, a mai spus acesta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.