Premiul Nobel pentru Fizică pe 2021 a fost acordat cercetătorilor Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi pentru "pentru contribuţii inovatoare la înţelegerea sistemelor fizice complexe", a anunţat marţi Academia Suedeză de Ştiinţe.
Anunţul a fost făcut de secretarul general al Comitetului Nobel, Goran Hansson.
Syukuro Manabe şi Klaus Hasselmann au fost laureaţi "pentru modelarea fizică a climei, cuantificând variabilitatea şi prezicând în mod clar încălzirea globală".
Giorgio Parisi a fost recompensat pentru "că a descoperit interacţiunea tulburărilor şi fluctuaţiilor din sistemele fizice de la scară atomică la scară planetară".
Anul acesta, Premiul Nobel pentru Fizică recunoaşte noi metode de a descrie sistemele complexe şi de a prezice comportamentul lor pe termen lung. Unul dintre sistemele complexe de importanţă vitală pentru omenire este clima Terrei.
Cei trei laureaţi de anul acesta împart premiul pentru "studiile lor referitoare la fenomene haotice şi aparent aleatorii".
Syukuro Manabe este profesor la Princeton University, SUA, Klaus Hasselmann - la Max Planck Institute for Meteorology, Hamburg, Germania, şi Giorgio Parisi - la Sapienza University din Roma, Italia.
Premiul Nobel pentru Fizică pe 2020 a fost acordat lui Roger Penrose şi lui Reinhard Genzel şi Andrea Ghez, pentru investigaţii privind găurile negre şi descoperiri astronomice.
Valoarea premiului Nobel este de 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 873.000 de euro). Acesta este împărţit, dacă există mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.
Fizica a fost primul domeniu menţionat de Alfred Nobel în testamentul lui din 1895. La finalul secolului XIX, mulţi considerau fizica ca cea mai importantă dintre ştiinţe şi, probabil, Nobel a văzut-o la fel. Propriile lui cercetări au fost strâns legate de fizică.
Premiul Nobel pentru Fizică este acordat de Academia regală de ştiinţe din Suedia.
Între anii 1901 şi 2019 au fost acordate 113 premii Nobel pentru Fizică. Din total, 47 au fost acordate câte unui cercetător. Trei femei se regăseau până anul acesta în lista laureaţilor: Marie Curie (1903), Maria Goeppert-Mayer (1963) şi Donna Strickland (2018).
Albert Einstein a fost recompensat în 1921.
John Bardeen este singurul om de ştiinţă care a primit Nobelul pentru Fizică de două ori. Cel mai tânăr laureate a fost Lawrence Bragg, în vârstă de 25 de ani - el a fost recompensat în 1915 împreună cu tatăl său. Cel mai vârstnic a fost Arthur Ashkin (96 de ani), laureat în 2018.
Sezonul Nobel 2021 va continua miercuri, cu premiul pentru Chimie. Laureatul premiului Nobel pentru Literatură va fi anunţat joi. Urmează, vineri, anunţul câştigătorului premiului Nobel pentru Pace. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat luni, 11 octombrie.
Toate anunţurile vor fi transmise prin streaming, pe site-ul Nobelprize.org.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...