Tenorul spaniol Placido Domingo a anunţat că a ieşit din spitalul din Acapulco, Mexic, unde a fost internat după complicaţii cauzate de Covid-19.
"Sunt acasă, mă simt bine. Din fericire, la apariţia primelor simptome, eram, ca întotdeauna, sub supraveghere medicală din cauza vârstei mele şi a altor afecţiuni. În consecinţă, infecţia cu Covid-19 a fost imediat luată în calcul şi asta m-a ajutat mult", a explicat cântăreţul de operă în vârstă de 79 de ani, într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook.
Placido Domingo a precizat că urmează tratamentul şi se odihneşte în casa din Acapulcp, staţiune balneară mexicană, aflată la 400 de kilometri de Ciudad de Mexico.
Artistul a anunţat la 22 decembrie că a fost diagnosticat cu Covid-19.
Din nou, el i-a îndemnat pe admiratorii săi să respecte sfaturile sanitare şi distanţarea socială pentru a lupta cu pandemia şi să rămână în case cât mai mult posibil.
Domingo este de mai multe luni ţinta unor acuzaţii de hărţuire sexuală, fapt care l-a constrâns să demisioneze din postul de director al Operei din Los Angeles şi să-şi anuleze mai multe recitaluri şi reprezentaţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...