Nume importante ale cinematografiei româneşti, precum regizorii Lucian Pintilie, Stere Gulea, Nae Caranfil, Radu Muntean, Alexandru Solomon, Radu Jude, Tudor Giurgiu şi Adrian Sitaru, producătorul Ada Solomon, actorii Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Tudor Chirilă, Dorina Chiriac, Andi Vasluianu, Marius Manole şi Levente Molnár, monteurul Dana Bunescu şi directorii de imagine Vivi Drăgan Vasile şi Marius Panduru, dar şi studenţi ai facultăţilor de film din ţară solicită ministrului Culturii, printr-o scrisoare deschisă, să susţină reforma cinematografiei. Ei cred în necesitatea unei dezbateri reale pe marginea ordonanţei de urgenţă şi a problemelor critice ale sectorului cinematografic, care ţin de sprijinul acordat producţiei de film, de obligaţiile europene ale României, de starea critică a patrimoniului cinematografic naţional sau de lipsa unei reţele de cinematografe. Joi, de la ora 11.00, la sediul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale va avea loc un miting de susţinere a reformei cinematografiei, la care îşi anunţă participarea câteva zeci de cineaşti dintre cei care au semnat scrisoarea.
Prin scrisoarea deschisă adresată ministrului Ionuţ Vulpescu, ei susţin întoarcerea în Parlament, în vederea unei reale dezbateri, a Ordonanţei de urgenţă nr. 91/2016 de modificare a legislaţiei privind cinematografia, după ce aceasta a fost respinsă de Camera Deputaţilor marţi.
Cineaştii semnatari, alături de membrii Consiliului de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, solicită ministrului să îşi argumenteze lipsa unei poziţii publice şi susţinerii respingerii în bloc a acestui act normativ în cadrul Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Raportul Comisiei, redactat pe 22 mai 2017, include ca singur argument împotriva Ordonanţei de Urgenţă - în condiţiile menţionării avizelor pozitive din partea Consiliului Legislativ şi a Comisiei pentru învâţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor - faptul că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale ”nu susţine adoptarea proiectului de lege”, poziţie transmisă în şedinţa Comisiei din data de 16 mai de secretarul de stat Alexandru Pugna.
Astfel, cineaştii solicită: ”Să ne precizaţi care sunt motivele pentru care Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale nu susţine proiectul de adoptare a OUG 91/2016, în condiţiile în care acesta a fost elaborat, în decursul unui an întreg şi pe baza unui larg proces de consultare şi dezbatere, tocmai pentru a răspunde unor chestiuni critice ale sectorului. De ce Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale nu a propus eventuale amendamente acestui act normativ, ci a susţinut respingerea sa integrală. Cum anume intenţionează Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale să răspundă acestor probleme critice care ţin de sprijinul acordat producţiei de film, de obligaţiile europene ale României, de starea critică a patrimoniului cinematografic naţional şi de lipsa unei reţele de cinematografe care să asigure atât accesul la cultură prevăzut de Constituţia României tuturor cetăţenilor, cât şi posibilitatea exploatării în cinemato-grafe a filmului românesc?”.
Proiectul de Lege privind respingerea OUG nr.91/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia a fost adoptat marţi, cu 178 voturi ”pentru”, 80 voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri de Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...