Evenimentul "Petrecerea cititorilor", dedicat celor care iubesc cărţile româneşti şi pe autorii lor, va avea loc miercuri, 5 iulie, de la ora 18.00, în Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR, strada Nicolae Creţulescu nr. 8), anunţă Institutul Cultural Român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul este prilejuit de lansarea unei ample campanii de promovare a cărţilor româneşti. Apelând la vocea cititorilor, campania invită publicul să se alăture Institutului Cultural Român în proiectele legate de promovarea cărţilor româneşti în afara graniţelor ţării, stimulând receptarea acestora în celelalte culturi ale lumii. Toate detaliile legate de acest proiect, derulat în parteneriat cu televiziunea naţională şi radioul public, vor fi anunţate la evenimentul din data de 5 iulie de Liviu Jicman, preşedintele ICR, şi de Oana Boca Stănescu, directoarea Centrul Naţional al Cărţii.

„Unul dintre primele evenimente organizate de Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii la începutul acestui an a fost Retrospectiva Anului EditorialRomânesc, un proiect dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume, excelenţi ambasadori ai cărţilor româneşti pe întreg mapamondul. În debutul celei de-a doua jumătăţi a anului, am ales să onorăm puterea cititorilor români de a susţine cărţile româneşti în afara graniţelor ţării, printr-un proiect special despre care vom povesti în cadrul celui mai prietenos eveniment cu putinţă: "Petrecerea cititorilor". Îi aşteptăm cu drag alături de noi în seara zilei de 5 iulie pe toţi cei care cred în puterea cărţilor româneşti de a cuceri agenţi literari străini, editori şi, mai ales, noi cititori în noi spaţii lingvistice”, a declarat Oana Boca Stănescu, directoarea Centrului Naţional al Cărţii.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În cadrul evenimentului desfăşurat în Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române, participanţii vor avea ocazia de a asculta şi citi fragmente din literatura română, de a asculta melodii prezente în cărţi româneşti şi de a discuta despre literatura română contemporană. Evenimentul se va încheia cu un cocktail, susţinut de Valvis şi Delicatese Florescu.

Cititorii sunt invitaţi să devină, împreună cu ICR, co-creatori ai evenimentului din data de 5 iulie, având ocazia de a le sugera organizatorilor melodii amintite în cărţile româneşti şi, mai ales, de a propune spre lectură un fragment de care se simt legaţi afectiv dintr-o carte românească contemporană. Fragmentele, transcrise de participanţi de mână, vor fi citite la eveniment în cadrul unui maraton de lectură. Totodată, aceste fragmente vor constitui punctul de pornire al unui alt eveniment, organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii de Ziua Limbii Române (31 august 2023).

Momentul muzical din cadrul evenimentului va fi curatoriat de poetul Florin Dumitrescu, cunoscut textier (Sarmalele Reci şi Timpuri Noi), doctor în socio-antropologie.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.