Un echipaj format din trei astronauţi americani şi unul japonez a pornit duminică noapte spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) într-o rachetă şi o capsulă ale companiei SpaceX.
Misiunea lansată din Florida este a doua de acest fel în care este implicată compania condusă de Elon Musk. Prima, cu astronauţii Doug Hurley şi Bob Behnken, a fost lansată cu succes pe 30 mai 2020 şi a reprezentat o demonstraţie.
NASA a spus că intră acum într-o nouă perioadă în care deplasări de rutină ale astronauţilor spre orbita Pământului sunt conduse de companii comerciale, citează BBC.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La bordul misiunii se află americanii Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker şi astronautul Soichi Noguchi de la Agenţia spaţială japoneză (Jaxa).
Prin participarea la această misiune, Noguchi a devenit a treia persoană din istorie care părăseşte Terra în trei vehicule spaţiale diferite, după Soyuz şi o navetă spaţială.
Misiunea a fost lansată într-o capsulă Dragon purtată de o rachetă Falcon, de la Kennedy Space Center, la ora României 02:27. Ea trebuie să ajungă pe ISS marţi, la ora 06:00.
Echipajul se va alătura lui Kate Rubins (NASA) şi cosmonauţilor ruşi Sergey Ryzhikov şi Sergey Kud-Sverchkov (Roscosmos). Cei şapte vor putea face de trei ori mai multe cercetări privind mediul microgravitaţional în avanpostul de la 410 km altitudine.
Hopkins, Glover, Walker şi Noguchi vor sta pe ISS şase luni. Ei au programate cel puţin patru ieşiri în spaţiu. Înainte de a reveni pe Pământ, lor li se va alătura un alt echipaj deplasat cu ajutorul SpaceX căruia îi va preda ştafeta.
SpaceX a semnat contracte cu NASA în valoare de 3 miliarde de dolari pentru dezvoltarea şi testarea serviciului de deplasare a astronauţilor. Acordurile presupun şi şase misiuni operaţionale sau de rutină, aceasta fiind prima.
NASA are un contract similar cu Boeing.
Agenţia susţine că noul model de contractare a transportului spre orbita joasă a Pământului salvează miliarde de dolari în costuri de achiziţionare. Economiile făcute ar urma să fie folosite pentru finanţarea misiunilor spre Lună şi Marte planificate. NASA este aproape de testarea unei noi rachete gigant pe care a comandat-o pentru a duce astronauţii pe suprafaţa Lunii, obiectiv setat pentru 2024 sau curând după acest an.
În ultimul deceniu, NASA a trimis astronauţi spre Staţia Spaţială Internaţională cu ajutorul vehiculelor ruse Soyuz. Americanii vor continua să plece, ocazional, cu Soyuz, iar cosmonauţii ruşi, în capsule americane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.