Orizont Sonor, un proiect interdisciplinar inovator, organizat în cooperare cu Longueur d’Ondes (Franţa), unul dintre cele mai importante festivaluri de radio şi sunet din lume, şi SEMI SILENT (România) - platformă de podcast dedicată creaţiei sonore, creaţiei radiofonice şi înregistrărilor audio, va avea loc la Constanţa între 19 şi 21 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Longueur d'ondes şi-a unit cu entuziasm forţele cu Institutul Francez din România şi SEMI SILENT pentru Orizont Sonor din Constanţa, oraş înfrăţit cu Brest în care ne aflăm. Fondat în 2002, Longueur d'ondes continuă să promoveze, să educe şi să formeze, contribuind în acelaşi timp la structurarea ecosistemului radio şi de podcast, aflat în schimbare rapidă. Ne propunem să împărtăşim experienţa noastră dobândită de-a lungul celor două decenii şi să cooperăm cu partenerii din Franţa şi din străinătate care doresc să sprijine creaţia de sunet emergentă şi să dezvolte proiecte provocatoare, cum este cazul Orizont Sonor. Orizont Sonor este o iniţiativă fără precedent care ar putea dezvolta noi reţele pentru autorii de creaţii sonore şi podcasturi din România şi din jurul Mării Negre, iar Longueur d'ondes este încântat să ia parte la ea", au declarat partenerii Festivalului.

"Orizont Sonor se bazează pe parteneriatul nostru cu municipalităţile din Constanţa şi Brest, Franţa, iar spiritul festivalului provine în mod inerent din legătura dintre aceste oraşe înfrăţite. Festivalul Orizont Sonor leagă vestul de est, pe parcursul a trei zile ţărmul constănţean al Mării Negre va fi punctul de întâlnire al unei mari varietăţi culturale de radio şi naraţiuni din Europa şi nu numai, deoarece vom avea alături de noi şi profesionişti din Ucraina şi Georgia", a spus Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România.

După o serie de trei ateliere de podcast jurnalistic, podcast de ficţiune şi creaţie sonoră care au avut loc de-a lungul verii în Bucureşti, Festivalul Orizont Sonor se va desfăşura la Biblioteca Judeţeană ’Ioan N. Roman’ din Constanţa în perioada 19-21 septembrie 2024. Pe parcursul celor trei zile, vor avea loc mai multe tipuri de activităţi.

Prima zi a festivalului - joi, 19 septembrie - va fi dedicată industriei, temelor şi mizei din zona de radio şi creaţie sonoră.

Un prim panel despre podcastul documentar din jurul Mării Negre va avea loc în colaborare cu One World Romania şi Balkan Documentary Center (în cadrul programului media Balkan Watchers) alături de Sophio Chkheidze, producător de podcast şi film din Georgia şi Arnaud Contreras, jurnalist de radio francez care a relatat din Georgia.

Un focus pe Atelierele Orizont Sonor va fi susţinut de co-organizatorii lor: Anamaria Pravicencu (SEMI SILENT), Ilinca Stihi (Radio România - Grand Prix Nova) şi Cosmin Bârzan (Radio Comunitaria), în prezenţa participanţilor, ocazie cu care vor fi ascultate podcasturile şi creaţiile produse de participanţi în cadrul acestor ateliere.

Ziua va fi încheiată de o discuţie asupra perspectivelor europene în creaţia de sunet şi producţiilor radio în era podcastului digital cu profesioniştii Anamaria Pravicencu (SEMI SILENT), Justine Pérez (producător francez de podcast şi film), Alexandre Plank (regizor de radio şi fondator Making Waves) şi Hanna Klimpe (din Germania, profesor la HAW, specialist în reţelele sociale).

De-a lungul celorlalte două zile de festival - vineri, 20 septembrie şi sâmbătă, 21 septembrie - vor avea loc o serie de evenimente şi activităţi diverse.

Sunt programate sesiuni de ascultare imersivă a unor documentare franceze, în prezenţa realizatorilor şi producătorilor lor: CARGO, un documentar radio de Sophie Berger, care urmăreşte călătoria peste oceane pe o navă cargo, din Franţa în China, CHRONIQUES DU GRAND DOMAINE, produs de Justine Pérez, un podcast captivant într-un cartier multicultural de la periferia oraşului Marsilia din Franţa.

Discuţiile încrucişate împreună cu ascultarea de fragmente din creaţii sonore şi radio vor aborda diverse subiecte.
- un focus pe aspiraţiile tinerei generaţii din Georgia cu Salomé Asatiani (jurnalist radio şi producător de podcast), Arnaud Contreras şi Hanna Klimpe.
- un alt focus va aduce în lumină asupra naraţiunilor ucrainene prin arte sonore şi documentare radio în timp de conflict, alături de Anna Kravets (artist sonor), Alexandre Plank şi Ioana Pelehatăi (editor şi manager cultural la Scena 9).
- un alt moment se va concentra asupra provocărilor de mediu asupra Mării Neagre în prezenţa lui Marine Leduc (jurnalist francez, corespondent în România), Marian Paiu (ONG Mare Nostrum) şi Alexandru Berbecariu (cercetător la Bucureşti şi Universitatea Aix-Marseille).
- nu va lipsi nici sportul, Anamaria Pravicencu va prezenta producţiile din proiectul său „Sonic Sports” alături de Stéphane Marin, artist sonor francez.

Emisiuni radio speciale vor fi transmise în direct de la faţa locului, din locaţiile festivalului, cu acces gratuit pentru public. RFI România îi va întâmpina pe oaspeţii francezi ai festivalului pentru o emisiune specială Zebra, Radio Constanţa va găzdui o emisiune cu tinerii studenţi constănţeni, iar Black Rhino Radio va găzdui o emisiune despre emisia muzicală de radio în România din epoca post 1989 cu jurnalistul Paul Breazu şi invitaţii săi.

Pe parcursul Festivalului alte instalaţii sonore imersive vor fi amenajate în aer liber, cu creaţii sonore "Foret Olymphonique" şi "Tres Fronteras", de la Stéphane Marin.

Vineri, 20 septembrie, va fi organizat un silent disco cu creaţii sonore de Marc Vernon şi Manja Ristić, ce va avea loc la malul mării, pe plajă, în timp ce apusul va lumina oraşul Constanţa. Înscrierile se vor putea face în formularul ce va fi postat pe paginile Festivalului şi pe website.
Petrecerea de închidere va fi la Zoom Beach Bar unde o vom putea asculta pe DJ Claudia.

În timpul sesiunilor de ascultare, podcast-urile şi creaţiile sonore vor fi subtitrate în română şi engleză. Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.