Orchestra Română de Tineret a fost pentru a şaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal a parcurs o călătorie muzicală ce a dus-o la Kultursommer Nordhessen de la Kassel (11 august) şi la Festivalul Internaţional Young Euro Classic de la Berlin (13 august), solişti fiind pianiştii Oxana Corjos şi Cristian Niculescu. 

Cele două concerte din Germania au fost realizate cu sprijinul ICR.

„Ne aflăm în al 15-lea an de când această Orchestră Română de Tineret funcţionează şi funcţionează bine. De-abia am terminat proiectul ultim, care a însemnat a şaptea noastră prezenţă în Young Euro Classic — festivalul orchestrelor de tineret mondial, festival de la Berlin, în care suntem, după cum se vede, cu regularitate invitaţi. Orchestra se găseşte într-o fază de, zic eu, plină maturitate, în sensul în care există deja o generaţie formată şi care sprijină, care cultivă generaţia venită din urmă. Oamenii se reîmprospătează în permanenţă. Acesta este şi scopul principal al unei orchestre tinere,să cultive cât mai mulţi tineri în a-i aduce la nivelul ideal, de muzician de orchestră, carieră pe care o vor îmbrăţişa pe viitor aproape cu toţii. Următorul proiect al nostru este o prezenţă notabilă în Festivalul George Enescu ce bate la uşă, desigur cea mai importantă fază a activităţii noastre din acest an”, a declarat Cristian Mandeal.

Festivalul Internaţional Young Euro Classic se desfăşoară între 4 şi 27 august la Berlin. Tinerii muzicieni români au participat pentru a şaptea oară, acesta fiind în sine un record, în contextul în care invitaţia de participare este lansată de către organizatori doar celor mai valoroase orchestre naţionale de tineret din întreaga lume.

Violoncelistul Marin Cazacu, iniţiatorul proiectului ORT spunea despre tinerii muzicieni: „Pot să spun cu bucurie, cu mândrie chiar, că această orchestră a dovedit talentul extraordinar, ca dovadă este această invitaţie, care se repetă aproape anual. A dovedit că se ridică la nivelul celor mai importante şi celor mai valoroase orchestre din lume, iar noi suntem bucuroşi să putem spune că artiştii noştri, tinerii noştri, au acest nivel extraordinar, încât să poată să fie competitivi la nivel internaţional. Pot să spun, în acelaşi timp, cu bucurie şi cu mare, mare satisfacţie că acest proiect se dovedeşte util şi necesar societăţii româneşti, pentru că, fiind creat cu 15 ani în urmă, deja pot să mă bucur şi eu ca manager al Filarmonicii George Enescu, de prezenţa unor tineri care au studiat şi au fost pregătiţi în cadrul Orchestrei Române de Tineret şi i-am preluat eu şi multe alte filarmonici din ţară, la nivelul cel mai ridicat din punct de vedere profesional”.

De această dată, repertoriul ales pentru Festivalul Young Euro Classic a fost provocator chiar şi pentru publicul berlinez, conţinând o lucrare contemporană - „Panicandemica” de Alin Chelărescu, scrisă în 2021, ”Concertul pentru două piane şi orchestră” de F. Poulenc şi ”Marea simfonie în Do major” de Schubert. Young Euro Classic este un festival creat special pentru orchestre simfonice de tineret, fiind cel mai mare şi important proiect de acest gen din Europa. Concertele se ţin la Konzerthaus din Gendarmenmarkt Berlin, una dintre cele mai performante şi spectaculoase săli de concert din lume şi sunt concentrate pe repertoriul clasic şi contemporan. În fiecare an, în timpul festivalului sala este arhiplină, compoziţii de la Beethoven la Şostakovici, dar şi lucrări contemporane din întreaga lume atrăgând o audienţă numeroasă. Young Euro Classic este un festival cu o componentă internaţională foarte importantă şi aceasta nu numai din punctul de vedere al muzicii interpretate. În fiecare an, tot mai multe orchestre au participat la festival, aducând la un loc cultura orchestrală europeană şi tradiţiile muzicale ale fiecărei naţiuni participante. Young Euro Classic a fost înfiinţat în anul 2000, ideea fiind aceea de a crea o platformă a celor mai bune orchestre de tineret din întreaga lume şi de a promova muzica clasică în Berlin prin intermediul acestora, crearea acestui festival reflectând şi interesul deosebit pentru orchestrele de tineret apărut în ultimele două decenii la nivel global.

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic şi educaţional. Acest proiect reuneşte cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experienţă artistică unică ce are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanţă, ca instrumentist într-o orchestră simfonică. Orchestra Română de Tineret este considerată una dintre cele mai bune orchestre de gen din Europa, cu o consistentă activitate pe plan internaţional.

„Anul viitor încă nu ştim ce ne aduce, pentru că depindem foarte mult de finanţarea pe care o să o primim. Vorbind despre viitor, trebuie să ne raportăm la trecut, faptul că această orchestră a reprezentat România în cele mai importante momente, le-aş spune, politice din ultimii 15 ani, printre care aş enumera doar Marea Unire şi prezenţa României la preşedinţia UE. Lucrul acesta a făcut ca noi să fim puşi în faţă ca şi gulerul alb al unei cămăşi strălucitoare de fiecare dată când România a avut de spus ceva din punct de vedere umanitar sau cultural. Această orchestră a devenit, de fapt, un brand al României şi este reprezentativă pentru tot ce are România mai bun, în primul rând, al tineretului. Sperăm că sunt nişte argumente suficiente ca această activitate să fie şi în viitor susţinută”, a spus Cristian Mandeal despre ORT după concertul de la Berlin. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.