O vioară care a aparţinut fizicianului Albert Einstein va fi scoasă la licitaţie de casa Bonhams din New York, având o valoare estimată între 100.000 şi 150.000 de dolari, potrivit Euronews.
Instrumentul primit de laureatul cu Nobel de la Oscar H. Steger va fi licitat pe 9 martie.
Einstein l-a oferit apoi lui William Hibbs, fiul unui îngrijitor de la Universitatea Princeton, unde cerceta. Înăuntrul viorii este inscripţionat: „Realizat pentru cel mai mare om de ştiinţă al lumii”.
Albert Einstein a început să cânte la vioară la vârsta de 6 ani, însă la vârsta de 13 ani - când a descoperit sonatele pentru vioară ale lui Mozart - a devenit pasionat de muzică.
Albert Einstein, născut în Germania şi laureat cu Nobel pentru Fizică în 1921, a murit în 1955, la Princeton (New Jersey), la vârsta de 76 de ani.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.