O sculptură care reprezintă două mâini uriaşe de copil ce ies din adâncul apei a fost instalată în Veneţia, cu scopul de a atrage atenţia asupra daunelor pe care le-ar putea cauza schimbările climatice, potrivit huffingtonpost.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sculptura, denumită ”Sprijin/ Support”, a fost creată de artistul Lorenzo Quinn şi amplasată lângă hotelul Ca’ Sagredo, clădire emblematică pentru Veneţia, pe care cele două mâini par să o sprijine. 

”Veneţia este un oraş al artei care inspiră, de secole, culturi. Însă, ca să poată continua, are nevoie de sprijinul generaţiei noastre şi al celor viitoare, pentru că este ameninţat de schimbările climatice şi de degradarea în timp”, a transmis artistul, potrivit Halcyon Gallery.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Lorenzo Quinn a fost interesat să creeze mâini, pentru că acestea sunt considerate a fi ”partea din corpul uman cel mai dificil de reprezentat” şi pentru că au puterea de ”a iubi, a urî, a crea şi a distruge”.

Artistul a creat sculptura într-un studio, după care a transportat-o în dreptul hotelului.

”Sculptura «Support» instalată în Veneţia la Ca' Sagredo, odată cu deschiderea Bienalei de Artă, vrea să transmită un mesaj într-o manieră clară, simplă şi directă, prin intermediul mâinilor inocente ale unui copil. Lucrarea transmite un mesaj puternic – acela că uniţi putem reduce schimbările climatice care ne afectează pe toţi. Trebuie să ne gândim împreună la felul în care ne putem proteja planeta şi, astfel, ne putem proteja şi siturile din patrimoniile naţionale”, a scris Lorenzo Quinn pe Instagram.

Artistul a precizat pe contul său de Instagram că instalaţia va putea fi văzută la Ca' Sagredo până pe 26 noiembrie.

Cea de-a 57-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia are loc în perioada 13 mai - 26 noiembrie, iar tema aleasă de organizatori este ”Viva Arte Viva”.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.