O partitură de Mozart şi o scrisoare de la Vincent Van Gogh se află printre sute de loturi care vor fi licitate luna viitoare într-o sesiune dedicată compozitorilor, artiştilor şi scriitorilor, relatează The New York Times.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acestea vor fi licitate la Paris ca parte a unei serii de licitaţii destinate lichidării colecţiei de 130.000 de obiecte de artă, muzică şi literatură strânse de grupul francez Aristophil, creat în 1990 şi care strângea fonduri de la investitori în schimbul obiectelor. 

Grupul a falimentat în 2015 şi fondatorul sãu, Gerard Lheritier, a fost investigat pentru fraudă, o acuzaţie pe care a negat-o. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prima licitaţie a avut loc în luna decembrie 2017, iar următoarea va fi în această săptămână.

Printre obiectele scoase la licitaţie se află o partitură de Mozart, estimată între 120.000 şi 150.000 de euro, şi o scrisoare cu ilustraţii trimisă de Van Gogh prietenului său Anthon van Rappard, care a fost estimată între 250.000 şi 300.000 de euro.

"Piaţa aşteaptă aceste vânzări, deoarece Aristophil a cumpărat totul de mai mulţi ani", a afirmat comisarul de licitaţie Claude Aguttes, de la casa de licitaţii Aguttes.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.