O nouă ediţie a romanului „Zona de interes” de Martin Amis, cartea care stă la baza ecranizării cu acelaşi titlu, în regia lui Jonathan Glazer, considerat unul dintre cele mai importante filme ale acestui an, cu cinci nominalizări la Premiile Oscar, este în librăriile din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Filmul, care va intra în cinematografele româneşti din 16 februarie, se bucură de cinci nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internaţional, Cel mai bun scenariu adaptat şi Cel mai bun sunet), Grand Prix şi Premiul FIPRESCI la Cannes, şi sute de articole în presa internaţională care îl identifică drept cel mai răvăşitor film al anului.

Scriitorul Martin Amis este considerat una dintre cele mai influente şi mai inovatoare voci ale literaturii britanice contemporane.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Zona de interes” este cea patra carte a lui Martin Amis care se bucură de o ecranizare. Romanul „Născuţi morţi” a fost ecranizat în 2003, de Robert Quinn, cu Andrew Scott, Katy Davis, Eamonn Owens, Darren Healy în rolurile principale Kelly Reilly, iar romanul London Fields, în 2018, de Mathew Cullen, după un scenariu de Roberta Hanley şi Martin Amis. În 2010, romanul Money, una dintre cele mai cunoscute cărţi ale lui Amis a fost adaptat într-o miniserie BBC.

„Zona de interes”, carte năucitoare, tăioasă, asemenea unei oglinzi ce pare a realiza imposibilul: să pună în scenă o poveste autentică de dragoste ce se desfăşoară într-un lagăr nazist, un triunghi amoros care-şi trăieşte micile drame pe fundalul unei „banalităţi a răului" cutremurătoare.

Imediat după publicare, romanul lui Martin Amis a stârnit reacţii atât ale scriitorilor, cât şi ale criticilor de la cele mai importante publicaţii de limbă engleză: „un tur de forţă al virtuozităţii verbale, uluitor" (Richard Ford), „elegant şi subtil, un efort sofisticat de a înţelege cultura cotidiană a genocidului" (Los Angeles Times).

Romanul „Zona de interes”, publicat în 2014, este cel de-al paisprezecelea roman al lui Martin Amis. Dintre cărţile lui Martin Amis, în colecţia Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a mai apărut în limba română volumul „Koba cel Cumplit”, eseul său dedicat lui I.V. Stalin, în traducerea lui Radu Paraschivescu. Luna aceasta, va sosi din tipografie ediţia românească a uneia dintre cele mai aşteptate cărţi ale lui Martin Amis: „Inside Story”, considerată de criticii de la The New York Times „cea mai frumoasă carte a lui Amis".

În 2008, publicaţia The Times l-a inclus pe Martin Amis în lista celor mai mari scriitori britanici de după 1945. Este adeseori plasat în generaţia romancierilor britanici care s-au afirmat în anii '80 şi care îi include pe Salman Rushdie, Ian McEwan şi Julian Barnes. Martin Amis s-a născut la Oxford, în 1949, şi a murit în primăvara anului trecut. Este fiul scriitorului Kingsley Amis.

Este autorul a 15 romane, 7 volume de povestiri şi 8 volume de non-ficţiune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.