"Thesaurus Hyeroglyphicorum", un tratat de egiptologie datând din 1610, cu 200 de ani înainte de decriptarea hieroglifelor de către Jean-Francois Champollion, a fost descoperită acum doi ani la Ajaccio, în Franţa, şi este restaurată de specialişti, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Este o carte excepţională pentru că este prima carte de egiptologie", a explicat pentru AFP egiptologul italian Francesco Tiradritti, notând minuţios într-un mic carnet hieroglife remarcabile care, repetându-se, formează un cod.  

"Există patru sau cinci pagini care vor schimba istoria civilizaţiei noastre aşa cum o proiectăm. Ştim că Renaşterea italiană s-a bazat pe Roma antică şi Grecia veche, dar nu am luat în considerare aportul pe care Egiptul antic l-a avut pentru cultura noastră", se entuziasmează directorul misiunii de arheologie italiană de la Luxor. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Instalat în rezerva Bibliotecii din Ajaccio, el a putut studia timp de o săptămână această carte rară descoperită din întâmplare în urmă cu doi ani de către Vannina Schirinski-Schikhmatoff, responsabilă cu misiunea de restaurare şi conservare a bibliotecii.

Oficial, nu există decât şapte din aceste" exemplare identificate în lume, explică Schirinski-Schikhmatoff. "Făcând turul bibliotecilor lumii, am putut să deducem că am găsit-o pe a opta". 

Fiecare exemplar conţine "un număr de pagini diferite, 24, 25 sau 29. Al nostru conţine 29 dar am descoperit că, în mod straniu, cele de 24 de pagini aveau planşe pe care cele de 29 de pagini nu le au", a detaliat Schirinski-Schikhmatoff.

Acest "Thesaurus Hyeroglyphicorum", comandat de Hans Georg Herwart von Hohenburg, cancelar al Ducelui de Bavaria  (1553/1622), şi care a făcut parte din prestigioasa colecţie a lui Jean-Baptiste Colbert, ministru al lui Louis XIV, "este de interes primordial din punct de vedere al istoriei egiptologiei", el "ne oferă punctul de plecare al studiului ştiinţific al Egiptului vechi", asigură Tiradritti.

Cartea ar putea fi expusă în 2020, la Ajaccio, în parteneriat cu Muzeul Fesch.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.