Spectacolele „Norma”, de Vincenzo Bellini, „Corsarul”, de A. Charles Adam, şi „Aida”, de Giuseppe Verdi, din repertoriul actual al Operei Naţionale Bucureşti vor fi prezentate săptămâna aceasta în Sala Mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La 220 de ani de la naşterea compozitorului italian Vincenzo Bellini, pe 3 noiembrie, de la ora 18:30, poate fi urmărită reprezentaţia operei „Norma”.

Bellini este unul dintre reprezentanţii de seamă ai genului distinct operatic italian de la începutul secolului al XIX, numit belcanto. Din mai multe puncte de vedere, „Norma” reprezintă situaţia tipică a operei romantice în esenţa ei lirică meridională. Intens melodică, cu o primordialitate a vocalităţii, „Norma” are pagini antologice care justifică întru totul aura de legendă ce o înconjoară şi judecata entuziastă a lui Wagner: „Admir la «Norma» inspiraţia melodică, unită cu un profund realism al pasiunilor cele mai intime; o mare partitură care se adresează inimii, o creaţie de geniu”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În reprezentaţia închinată lui Bellini, publicul va avea ocazia să o asculte pe soprana de renume internaţional Elena Moşuc în rolul titular.

Pe 4 noiembrie, de la aceeaşi oră, este programat spectacolul de balet „Corsarul”, în regia şi coregrafia lui Vasily Medvedev. În spirit romantic, baletul este o poveste de dragoste dintre un pirat şi o sclavă, iar acţiunea are loc la Adrianopole, la începutul secolului al XIX-lea. Baletul, extrem de solicitant din punct de vedere tehnic şi interpretativ, a avut timp de un deceniu în distribuţie nume mari ale scenei naţionale bucureştene.

Pe 5 noiembrie, de la ora 18:30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti va fi prezentat spectacolul cu opera „Aida”, o poveste de dragoste exotică. Plamen Kartalov şi scenografa Viorica Petrovici, în colaborare cu Francisc Valkay, coregraful spectacolului, au reuşit să recreeze pe scenă cadre de inspiraţie istorică, să reproducă aspectul grandios al monumentelor Egiptului antic, epoca în care se petrece acţiunea operei lui Giuseppe Verdi.

Biletele pot fi cumpărate de pe tickets.operanb.ro şi de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti. Reprezentaţiile au loc cu respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.