Nicolae Labiş se caracteriza, la intrarea în UTC, ca fiind "neglijent” şi "neserios” - documente

Poetul Nicolae Labiş se caracteriza la 16 ani, când a intrat în UTC, ca fiind "neglijent” şi "neserios”. Printre documentele din dosarul de cadre al lui Labiş, consultat de News.ro, este şi o autocaracterizare în care poetul scria: "Faptul că încă mai sunt neglijent, neserios sau lăsător uneori, dovedeşte că trebuie să muncesc mai mult, să fiu demn de sprijinul ce mi-l dă organizaţia şi partidul”.

Arhivele Naţionale ale României au publicat dosarul de cadre al lui Nicolae Labiş, membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (UTC). La primirea în UTC, pe când poetul avea 16 ani, comuniştii i-au întocmit o caracterizare în baza unor referinţe ale cunoscuţilor.

La dosar se mai află o "autobiografie" semnată de Nicolae Labiş şi o "completare la autobiografie", documente prezentate în premieră de News.ro.

În primul document, tânărul poet arăta: "În 1951, am intrat în noul comitet al organizaţiei de bază, cu aceeaşi muncă pe care o am până azi. În munca mea, am avut natural părţi bune, dar şi lipsuri destul de mari. Uneori nu luam atât cât trebuia de serios treburile organizaţiei, alteori dovedeam neseriozitate. Tovarăşii mei m-au ajutat şi m-am străduit să mă îndrept", arăta autorul poeziei "Moartea Căprioarei”.

În continuarea autobiografiei, Labiş scria: "Încă de când eram mai mic, îmi plăcea să scriu versuri. Astăzi, datorită ajutorului pe care mi l-a dat UTM-ul, Partidul şi presa noastră, am ajuns să-mi văd publicate mai mult de zece poezii. Din clasa a II-a am început să câştig o serie de concursuri literare. Anul acesta am câştigat concursul republican la limba română”.

În autoanaliza activităţii sale generale, Labiş prezintă "o serie de succese”, dar şi "lipsurile mari”.

"Aruncând o privire generală asupra activităţii mele, constat următoarele: De o parte, o serie de succese: În cadrul pionierilor am primit, distincţie, o cravată sovietica pionierească.(...) Dar imi dau seama pe de altă parte că mai am lipsuri mari. Şi nimica nu îndreptăţeşte aceste lipsuri. N-ar trebui să existe. Că doar nu-s nici fiu de chiabur, şi nici în influenţă duşmană n-am căzut. Dar faptul că încă mai sunt neglijent, neserios sunt lăsător uneori, dovedeşte că trebuie să muncesc mai mult, să fiu demn de sprijinul ce mi-l da organizaţia şi Partidul", mai arată poetul în autobiografie.

Dosarul de cadre mai cuprinde o serie de referinţe din partea cunoscuţilor sau a activiştilor de partid. Cei mai mulţi îl laudă pe tânărul poet, dar unii amintesc şi de neajunsurile acestuia. Printre punctele slabe ale lui Labiş, se remarcă "neglijenţa” şi "comoditatea”.

"Pe lângă părţile bune, Labiş are şi lipsuri. Afară de o delăsare la învăţătură, Labiş se mai lasă tras de alţii în diferite năzdrăvănii. E prieten cu Nistor Radu, un tip recalcitarant, care în baza prieteniei l-a salvat de multe ori din situaţii dificile, provocate de nedisciplină", arăta Offenberg Harry, un vecin din satul Mălini, care îl ştia pe Labiş de când era copil.   

Ştefan Dumitrache, un alt prieten al poetului, fost coleg de şcoală generală cu acesta, arată: "Ceea ce găsesc cam suspect la tov. Labiş este prietenia legată chiar cu cele mai rele elemente ale clasei, suferind o parte din influenţele lor, în loc ca prin prietenie să influenţeze mai mult asupra celor indisciplinaţi, asupra celor cu idei greşite asupra disciplinei".

În caracterizarea semnată de prim-secretarul Uniunii Tineretului Muncitor, Regiunea Suceava, Alexe Anghel, şi datată 8 iunie 1951 scrie: "Mai are şi unele lipsuri, ca neglijent şi unele delăsări, dar ajutat îndeaproape va deveni un element de valoare organizaţiei noastre şi Partidului".

Născut în 1935, în satul Mălini, judeţul Suceava, Nicolae Labiş s-a impus rapid ca poet, lider al generaţiei sale.

În 1952, Labiş a început să urmeze cursurile de la Şcoală de Literatură şi Critică Literară "Mihai Eminescu” din Bucureşti, unde i-a avut că profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu şi Camil Petrescu.

În februarie 1953, în Uniunea Tineretului Muncitor (UTM) s-au purtat discuţii cu privire la presupusele lui "abateri de la moralitatea şcolii şi disciplină”. În 1954, în UTM au avut loc noi discuţii despre comportamentul său şi s-a decis expulzarea sa din rândurile organizaţiei. Pedeapsa nu avea să fie confirmată de organele superioare de partid.

Începând din toamna lui 1955, Labiş urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, însă renunţă după scurt timp. Poemul său "Moartea Căprioarei” apare în Viaţă Românească în acelaşi an. Anul următor îi apar două volume de poezie: "Primele iubiri" şi "Lupta cu inerţia".

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, după aniversarea a 21 de ani, Nicolae Labiş, după o petrecere la Casa Capşa, a fost victima unui accident de tramvai. A fost internat la Spitalul de Urgenţă, de pe patul căruia  dictează ultima să poezie, "Pasărea cu colţ de rubin". Două zile mai târziu, medicii anunţau moartea lui Nicolae Labiş.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.