NASA a anunţat miercuri că a selectat SpaceX pentru a construi un vehicul capabil să împingă Staţia Spaţială Internaţională înapoi în atmosfera terestră, permiţând distrugerea acesteia după ce va fi retrasă în 2030.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Contractul câştigat de compania miliardarului Elon Musk are o valoare totală de până la 843 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al NASA. 

Agenţia spaţială americană deja îşi anunţase în trecut intenţia de a plonja Staţia Spaţială Internaţională (ISS) în atmosfera Pământului, deasupra unui ocean, după ce aceasta îşi va încheia viaţa. Unele piese se vor dezintegra în timpul manevrei, în timp ce altele, care sunt mai rezistente, vor ajunge în mare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dar această operaţiune necesită dezvoltarea unui vehicul puternic, capabil să manevreze o staţie spaţială care cântăreşte aproximativ 430.000 kg.

La fel ca ISS, vehiculul ar trebui să se dezintegreze când va reintra în atmosfera terestră, a precizat agenţia spaţială.

Odată dezvoltat, acesta va aparţine NASA, care va fi responsabilă de operarea sa în timpul misiunii sale. 

Statele Unite, Japonia, Canada şi europenii s-au angajat să continue operaţiunile ISS până în 2030. Rusia este în prezent angajată până în 2028.

"Scoaterea în siguranţă de pe orbită a Staţiei Spaţiale Internaţionale este responsabilitatea tuturor celor cinci agenţii spaţiale", a scris NASA miercuri.

În ciuda războiului din Ucraina, ISS rămâne unul dintre puţinele domenii de cooperare între Washington şi Moscova.

În aprilie, în timpul unei audieri în Congresul american, şeful NASA, Bill Nelson, a subliniat necesitatea de a dezvolta rapid un astfel de vehicul în Statele Unite pentru a asigura sfârşitul ISS.

Peste şase ani, "vom mai avea aceeaşi relaţie pentru a o putea coborî cu ruşii? Nu putem conta pe asta", a spus el.

Prin urmare, trebuie să începem chiar acum să construim acest vehicul american de ieşire de pe orbită, care ar putea aduce întreaga staţie la sol în condiţii de siguranţă, astfel încât să nu lovească pe nimeni sau nimic", a adăugat el.

Laboratorul zburător este deservit permanent de mai bine de 20 de ani.

După 2030, Statele Unite mizează pe staţii spaţiale private pe orbita joasă a Pământului, care ar putea găzdui astronauţi NASA, precum şi alţi clienţi. Mai multe companii americane lucrează deja la aceste proiecte, inclusiv Axiom Space şi Blue Origin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.