„Năpasta”, regizat de Radu Afrim, este spectacolul prezentat de Teatrul Naţional Bucureşti online săptămâna aceasta.
Pe 24 aprilie, Teatrul Naţional Bucureşti a lansat programul „Spectacole TNB online”. Va fi difuzat câte un titlu în fiecare săptămână. Spectacolul săptămânii este difuzat în fiecare dintre cele trei zile de final de săptămână: vinerea, începând cu ora 16.00, iar sâmbăta şi duminica, de la ora 18.00. Spectacolul va putea fi vizionat doar la orele anunţate.
Spectacolul „Năpasta”, după I.L.Caragiale, regizat de Radu Afrim, va fi disponibil în weekend pe canalul de Youtube al TNB.
După şapte ani de la premieră, spectacolul care a inaugurat Sala Media a TNB va fi disponibil online. Înregistrarea este făcută de Mihai Bodea şi editată de Radu Stancu.
Din distribuţia spectacolului care beneficiază de muzica semnată de Luzica Zan şi Valentin Luca fac parte Crina Semciuc, Marius Manole, Mihai Călin şi Emilian Oprea.
În plus, Conferinţele TNB vor fi difuzate zilnic, de luni până joi, începând cu ora 14.00. Ele vor rămâne disponibile pentru vizionare pe canalul de YouTube al TNB.
Conferinţele din această săptămână sunt:
27 aprilie: Radu Penciulescu - Lungul drum al textului către scenă (susţinută în 13 iunie 2010)
28 aprilie: Alex Ştefănescu - Cine mai are nevoie azi de literatură? (susţinută în 22 martie 2015)
29 aprilie: Constanţa Vintilă-Ghiţulescu - Desfătare şi Petrecere în Bucureştiul fanariot (susţinută în 2 aprilie 2017)
30 aprilie: Gheorghe Florescu - Ceauşismul citit în zaţul ceştii de cafea (susţinută în 20 septembrie 2009).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.