Muzicianul Zoli Toth va deschide cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, cântând în prima şi a doua seară de concurs - 22 şi 23 august, anunţă TVR.
"De câte ori am fost invitat la Cerbul de Aur am venit cu un repertoriu şi un show nou. Provocarea se repetă şi în acest an. Rolul meu este să deschid festivalul cu un spectacol modern, în care vor fi implicaţi copii şi tineri care cântă, ţin ritmul, dansează, încearcă să implice spectatorii. Show-ul va fi inedit. În prima seară voi urca pe scenă alături de ansamblul de percuţie Cantus Mundi, iar la spectacolul din 23 august voi fi în cu totul altă ipostază, alături de un cor format din 80 de copii. Show-ului meu spune o poveste despre natură, tradiţie, sportul românesc şi toate lucrurile frumoase care ne înconjoară. Încercăm astfel ca valorile autentice care reprezintă România să fie prezente pe scenă, într-un fel sau altul”, a spus Zoli Toth.
Printre surprizele pregătite: Ivan Patzaikin şi Ianis Hagi i s-au alăturat muzicianului, prin scurte secvenţe special filmate de echipa TVR.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Zoli Toth a urcat de patru ori pe scena Festivalului Cerbul de Aur. "Prima experienţă am avut-o în 2001, la Nopţile Cerbului, un loc în care au cântat cei mai buni muzicieni din România, şi nu numai. Alături de formaţia Sistem, am fost de patru ori pe scena festivalului, fie în deschidere, fie în recital. Pentru un artist, Cerbul de Aur este festivalul etalon la care îţi doreşti să participi”, a adăugat Zoli.
Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Emeli Sandé, Ronan Keating, Ştefan Bănică jr şi Irina Rimes. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55.000 de euro.
Pentru cele patru zile ale evenimentului, organizatorii au pus la dispoziţie mai multe categorii de bilete, cu preţuri începând de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj - în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti.
Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost zero.
Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.
Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, în perioada 22-25 august.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.