Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) deschide joi noul sezon expoziţional. Acesta îmbină multe dintre tendinţele pe care MNAC şi-a propus să le acopere: recuperarea unor personalități marcante ale istoriei recente a artelor vizuale din România, expoziţii personale, reprezentanţi ai minorităţilor culturale care contribuie astăzi la diversitatea scenei artistice, sprijinirea artei tinerelor generații, dar şi o puternică prezenţă internaţională printr-o expoziţie de grup, anunţă instituţia muzeală.
În holul de intrare în muzeu, publicul va vedea expoziţia retrospectivă Alma Redlinger, "Pierderea inocenţei". "Fracturile formei, alburile cruţate de culoare şi desen deopotrivă dau un traseu rebusistic, compun o şaradă în ale cărei goluri de sens se urmăresc unul pe celălalt artista (portretul ascuns) şi privitorul (vânător de sensuri). Acest joc de descompunere/compunere, păstrând o prospeţime a primelor vârste, este rafinat/complicat prin modularea culturală", spune curatorul Călin Dan.
În emblematica Sală de Marmură de la Parter va fi prezentată instalaţia "Patrimoniu" a artistului Eugen Raportoru, realizată în parteneriat cu Roma Education Fund Romania. „Prin utilizarea aceluiaşi cocktail de vernacular şi oficial, de pictură plus instalaţie, de soluţii standard combinate cu improvizaţii, de materiale nobile cu unele descompuse, el construieşte un memorial dedicat locului pe care Palatul (lui Ceauşescu sau al Parlamentului) a fost edificat în mod abuziv după ce a fost transformat în moloz chiar acel cartier din care s-a ridicat Bucureştiul” (Călin Dan, curator).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cele două expoziţii ale colecţiei muzeului fac legătura între istoria formării muzeului şi patrimoniul complex al acestuia, reflectând în acelaşi timp producţia vizuală românească din ultimele decenii şi strategiile recente de construcţie instituţională: "Leviathan", expoziţia permanentă a depozitelor de artă este deopotrivă scenă deschisă şi program menit să privească retrospectiv la diversele mecanisme care au guvernat naşterea colecţiei în primele sale faze; şi Puls 21 (o referinţă la secolul în care ne aflăm), o selecţie a celor mai recente lucrări de artă intrate în Colecţia muzeului prin sesiunile de achiziţii publice din 2020 şi 2022, dezvăluind o atitudine prospectivă în reflecţia curatorială a muzeului.
Şi în acest sezon rămân vizitabile depozitele colecţiei de artă ale muzeului, în expoziţia "Leviathan". În măruntaiele colecţiei de la etajul al doilea, un proiect multi-disciplinar unic în România, conceput de Călin Dan (director MNAC) şi curatoriat de Irina Radu (şef secţie Colecţii de Artă). Spaţiul este conceput ca un labirint deschis, cu enclave pentru activităţi temporare (expoziţii tematice, ateliere educaţionale, conferinţe) şi cu un parcurs plin de surprize oferite de operele puse în rafturi şi depozitate în moduri ingenioase şi creative.
La etajul al treilea, curatoarea Anca Mihuleţ prezintă "Cronicile Viitorilor Supereroi", o expoziţie de grup ce reuneşte o selecţie internaţională de 14 artişti ale căror discursuri sunt rezultatele unor practici hibride aflate la graniţa dintre vizualitate, arhitectură, coregrafie, inginerie, performance şi scris: Hyunjin Bek (KR), Adriana Chiruta (RO), Baptiste Debombourg (FR), Oana Hodade & Alexandra Pâzgu (RO-AT), Heecheon Kim (KR), Fabio Lattanzi Antinori (IT-UK), Saem Lee (KR), Lawrence Lek (UK), Dalibor Martinis (HR), Adina Mocanu (RO-DE), Maria Pop Timaru (RO), Larisa Sitar (RO), Dimitar Solakov (BG), Stardust Architects (RO). Iniţiat sub forma unei cercetări curatoriale în 2018, şi prezentat prima oară la Kunsthalle Bega Timişoara (2021), proiectul funcţionează ca un aparat care îşi propune să analizeze funcţia artei în relaţie cu o audienţă tânără în căutarea răspunsurilor la întrebări legate de trecerea timpului şi îmbătrânire, viitorul planetei, relaţia cu supranaturalul sau balansul dintre local şi global, aducând în dialog doi tropi geografici şi culturali distincţi – sud-estul Europei şi sud-estul Asiei. Expoziţia este susţinută de Ministerului Culturii, Sportului şi Turismului din Republica Coreea, Korea Arts Management Service (KAMS), Fund for Korean Art Abroad (FKAA), Institutul Italian de Cultură Bucureşti, LG Electronics România.
La etajul al patrulea prezentăm expoziţia Victoriei Zidaru, "Ziua Întâi" (curator Ruxandra Demetrescu), o instalaţie site-specific din material textil şi vegetal ce surprinde prin dimensiunea vizual-haptică şi olfactivă şi rezumă preocupările artistei din ultimii ani.
Auditorium-ul găzduieşte expoziţia artistului ieşean Felix Aftene, "Mustaţa lui Dali şi alte culori", o colaborare multidisciplinară cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici şi cu Andrei Cozlac (video), Paul Pintilie (muzică), Gabi Dimitriu (NFT); iar în cafenea, în spaţiul Dialog, continuăm programul de expunere a studenţilor sau tinerilor absolvenţi ai şcolilor de artă din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.