Muzeul Naţional de Artă al României va deschide la 15 mai 2023, la aniversarea a 185 de ani de la naşterea pictorului Nicolae Grigorescu (1838-1907), o amplă expoziţie reunind lucrări majore din patrimoniul propriu, cel mai amplu şi valoros din ţară, circumscrise ilustrării celor mai populare teme ale creaţiei sale.
O selecţie dintre acestea, de mari dimensiuni, sunt prezentate într-un medalion expoziţional cu caracter de avanpremieră în Galeria de Ară Modernă Românească începând de joi, 3 noiembrie 2022.
Sunt incluse lucrările realizate în tehnica ulei pe pânză cu titlurile: "Întoarcerea de la câmp" (1901), "Întoarcerea de la târg" (1905-1907), "Fata cu doniţă" (1888-1893), "Turma" (1883-1890), "La izvor" (1886-1895).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Semnalăm importanta aniversare a pictorului nostru naţional şi anunţăm ampla expoziţie pe care i-o vom dedica în anul 2023. Oferim acum publicului spre cunoaştere şi delectare doar o mică parte a excepţionalelor lucrări care vor figura în ceea ce sperăm să fie un mare succes de public al anului viitor. Vizitatorii noştri vor avea ocazia să vadă cele mai reprezentative lucrări ale lui Nicolae Grigorescu într-o etalare expoziţională în acord cu cele mai bune practici din domeniu. Ne asumăm, astfel, primii în domeniul patrimoniului de artă, omagierea celui care este considerat fondatorul picturii moderne din România, în acord cu misiunea noastră de reprezentare a valorilor culturale la nivel naţional” spune Călin Stegerean, director general al MNAR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.