Galeriile de Artă Europeană, Medievală şi Modernă Românească şi cinci expoziţii temporare vor putea fi vizitate pe 1 decembrie, cu acces gratuit, la Muzeul Naţional de Artă al României.
Sub genericul „Pallady 150”, vor fi deschise patru expoziţii dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea pictorului Theodor Pallady (1871 - 1956), unul dintre cei mai importanţi artişti români.
Expoziţiile îşi propun să prezinte aspecte inedite ale creaţiei sale legat de lucrările aflate în patrimoniul MNAR.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La sediul central din fostul Palat Regal va avea loc expoziţia „Jurnal intim” care va ilustra, prin prisma unor însemnări pe care artistul le-a realizat de-a lungul anilor, citate în expoziţie, reprezentarea corpului feminin în ipostaze intimiste.
Expoziţiile „Zambaccian despre Pallady” şi „Parisul lui Pallady” vor fi deschise la Muzeul Zambaccian şi la Casa Melik şi vor accentua relaţia artistului cu doi colecţionari de referinţă: H. Zambaccian şi Gheorghe Răut.
Prima va prezenta un portret caracterial pe care colecţionarul H. Zambaccian i l-a făcut lui Pallady într-un articol şi va fi ilustrat cu autoportrete ale artistului şi cu alte lucrări la care se face referire în acelaşi text.
„Parisul lui Pallady” va prezenta lucrări cu oraşul în care artistul şi-a petrecut perioada interbelică, în special malurile şi podurile Senei.
La Muzeul Colecţiilor de Artă va fi deschisă expoziţia „Din opera grafică a lui Theodor Pallady”, care va conţine şi celebrul său autoportret care va deveni însemnul general al acestor expoziţii.
Expoziţia „Dincolo de legendă. Neagoe Basarab” va prezenta în Galeria Naţională de Artă Veche Românească aportul esenţial la cultura română al lui Neagoe Basarab: cel de ctitor al Mănăstirii de la Curtea de Argeş şi comanditar al multor opere de artă cu caracter religios, de autor al „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” şi inspirator al legendei „Meşterul Manole”. Expoziţia va avea o scenografie spectaculoasă evocatoare a mănăstirii Argeşului, în ambianţa frescelor originare păstrate la MNAR, va conţine icoane de epocă de mare valoare artistică şi va oferi spaţiul pentru spectacole de poezie cu legenda „Meşterului Manole”.
Cele cinci expoziţii au putut fi realizate cu ajutorul Asociaţiei „Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României”, Muzeului Naţional de Istorie a României şi al Bibliotecii Naţionale a României.
Publicul va putea vizita gratuit şi muzeele satelit: Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul „K.H. Zambaccian” şi Muzeul „Theodor Pallady”, precum şi celelalte expoziţii temporare deschise în prezent la MNAR: „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean”, „Perspective” - Mircia Dumitrescu şi „Poveştile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiţie bizantină”.
Programul de vizitare este cel obişnuit, între orele 10:00 şi 18:00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.