Muzeul Naţional al Literaturii Române participă şi în acest an cu un stand propriu (C02) şi cu un amplu program de lansări, dezbateri şi evenimente dedicate copiilor la cea de-a XVII-a ediţie a Salonului internaţional de carte Bookfest. Editura Muzeul Literaturii Române prezintă, în premieră, o serie de volume dedicate atât filologilor, cât şi publicului larg şi chiar copiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, munca de cercetare a specialiştilor muzeului se concretizează în trei volume-eveniment. „Curs de estetica poeziei” de Vladimir Streinu, ediţie, studiu introductiv şi note de Luana Stroe, restituie în premieră cursul susţinut ca profesor invitat la Universitatea Bucureşti între 1969 şi 1970 de marele critic şi estetician, pe baza manuscriselor aflate în arhiva MNLR şi a înregistrărilor câtorva dintre prelegerile ţinute în Amfiteatrul Odobescu, confruntate cu articole din periodice şi interviuri din presa vremii.

Cu ediţia din „Catastihul amorului. La gura sobei” de Pierre Véron; Paulin Niboyet, Andreea Teliban pune capăt unei controverse vechi de peste jumătate de secol în literatura română. „Catastihul” nu este un roman scris de Radu Ionescu, nici de Pantazi Ghica, nici măcar nu aparţine literaturii române, ci este vorba despre două traduceri din romane franţuzeşti la modă în epocă! Un amplu studiu introductiv şi un aparat de note şi comentarii însoţesc textul, restituit după prima ediţie românească, din 1865.

„Studii, eseuri, articole. IV : Jurnal târziu de lectură” de Dumitru Micu, text stabilit, prefaţă şi aparat bibliografic de Alexandru Dumitriu. Cu câteva luni înainte de a trece la cele veşnice, criticul şi istoricul literar Dumitru Micu (1928-2018) asambla un nou volum al seriei Studii, eseuri, articole, pe care o concepuse în 2011. Jurnal târziu de lectură reprezintă o completare inedită a ciclului, recupe¬rată în toamna anului 2022 din arhiva fostului profesor al Facultăţii de Litere bucureştene, pe baza unei schiţe de sumar. Majoritatea textelor reunite de autor în acest volum datează din ultima decadă a vieţii: preponderent, cronici, în care Dumitru Micu scrutează cărţi de poezie, proză, eseistică, memo¬rialistică, jurnale, studii monografice, sinteze, documentare de istorie literară.

Un album, o carte de doliu şi un volum de corespondenţă, editate în condiţii grafice deosebite, integral color, conturează personalităţile artistului plastic Mircia Dumitrescu, a criticului de teatru George Banu şi a eminentului jurist Andrei Rădulescu, fost preşedinte al Academiei Române : „Sculptură, gravură, desen, pictură, tapiserie” de Mircia Dumitrescu, „George Banu… la plecare”. Carte de doliu realizată de Matei Vişniec şi Ioan Cristescu şi „Corespondenţă” de Andrei Rădulescu, ediţie îngrijită de av. dr. Dana Gruia Dufaut, editor ştiinţific: dr. Filica Drăghici.  

Un nou număr al revistei „Caietele avangardei” şi volume de critică şi istorie literară îi aşteaptă pe pasionaţii de literatură: „Panait Istrati de la A la Z ” de Dolores Toma, „Cartea despre teatru ascunsă în opera lui Mircea Eliade sau «Introducere la o artă şi tehnică dramatică potrivită timpului nostru»” de Anca-Daniela Mihuţ şi „Secţiuni critice” de Alexandru Ruja.

În colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române lansează la Bookfest o antologie ce adună textele a nouă autori debutanţi: „Primul draft”, antologie de dramaturgie semnată de Adriana Bordeanu, Ana Creţu, Tomi Cristin, Ştefan Iancu, Oana Jindiceanu, Vlad Moszojanu, Cosmin Teodor Pană, Carla-Maria Teaha, Adelina Toma.

Nu în cele din urmă, celor mai mici cititori şi vizitatori ai muzeului le-am pregătit primul manual de bandă desenată dedicat copiilor semnat de un autor român: Romanul meu grafic. Caiet de lucru de Mihai Grăjdeanu. Sâmbătă, 1 iunie, alături de Mihai Grăjdeanu, de la ora 11, îi aşteptăm la Bookfest pe cei mici, pe care-i invităm să se înarmeze cu un marker negru şi carioci colorate, ca să realizăm cea mai lungă bandă desenată inspirată din literatura română!

„În general, cărţile de critică şi teorie literară îşi fac loc mai rar, poate, în primele rafturi ale librăriilor autohtone, pentru că există o presiunea a vânzărilor care, de multe ori, primează. Aşa că ne bucurăm să fim prezenţi şi în acest an la Bookfest, această mare sărbătoare a cărţii, pentru a povesti noi pe îndelete despre cele mai recente apariţii editoriale ale Editurii Muzeului Naţional al Literaturii Române. Ne bucurăm să putem celebra, încă o dată, cele mai noi cărţi publicate de noi, alături de autorii lor şi alături de cititorii care ne urmăresc cu interes. Una dintre surprizele pregătite pentru această ediţie a Bookfest este faptul că ne adresăm şi celor mai mici cititori”, a declarat Ioan Cristescu, managerul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Ediţia din acest an a Salonului internaţional de carte Bookfest are loc în perioada 29 mai - 2 iunie, în Pavilionul B2 al Romexpo.

Programul de vizitare: miercuri (29.05), joi (30.05): 10:00-20:00 | vineri (31.05), sâmbătă (01.06): 10:00-21:00 | duminică (02.06): 10:00-20:00. Accesul publicului este liber.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.