Musicalul „Hamilton”, care a fost premiat cu 11 trofee Tony şi cu Pulitzer, va fi lansat în cinematografele din America de Nord în toamna anului viitor, potrivit Variety.
Disney va lansa pe 15 octombrie 2021 filmul spectacolului realizat de Lin-Manuel Miranda, care a avut premiera pe Broadway. El a fost filmat, în iunie 2016, la Teatrul Richard Rodgers din Manhattan, cu distribuţia originală.
Drepturile pentru acest film au costat 75 de milioane de dolari, negociere mediată de Endeavor Content, care a prezentat proiectul la Hollywood, inclusiv companiei Warner Bros.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Lin-Manuel Miranda a creat o experienţă tetarală de neuitat şi un adevărat fenomen cultural şi, pe bună dreptate, «Hamilton» a fost ovaţionat ca uimitoare operă de artă”, a transmis Bob Iger, CEO al Disney.
Spectacolul a debutat pe Broadway în 2015 şi a fost apoi recompensat, între altele, cu 11 trofee Tony şi cu Premiul Pulitzer pentru teatru.
Distribuţia originală este alcătuită din Lin-Manuel Miranda, Daveed Diggs, Leslie Odom Jr., Christopher Jackson, Jonathan Groff, Renee Elise Goldsberry şi Phillipa Soo.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.