Momente artistice cu pantomimă şi statui vivante vor fi organizate la metroul bucureştean, începând de miercuri până vineri, între orele 09.00 şi 12.00, în cadrul unei campanii de conştientizare în privinţa bolii Parkinson.
Actorii Carolina Vasile, Gabriela Marin, Răzvan Dragu şi Gabriel Costan vor realiza mini-scenete în care vor ilustra, cu ajutorul pantomimei şi al momentelor de statui vivante, modul în care vieţile unor oameni obişnuiţi sunt afectate de boala Parkinson.
Artiştii au pregătit două momente separate, care durează în medie 4-5 minute fiecare, astfel încât trecătorii să le poată privi în întregime şi să afle mai multe despre boala Parkinson. Momentele se repetă pe toată durata intervalului orar menţionat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Locurile de desfăşurare a evenimentelor sunt: staţia de metrou Piaţa Unirii 2, intrarea dinspre Magazinul Unirii (miercuri), staţia de metrou Piaţa Unirii 1 (joi) şi staţia de metrou Pipera (vineri).
Miercuri, între orele 10.30 şi 11.30, la eveniment vor participa şi un medic neurolog, precum şi câţiva pacienţi.
Aceste momente artistice vor avea loc în cadrul campaniei de conştientizare „Boala Parkinson îţi dă lumea peste cap” iniţiată de Asociaţia de Luptă Împotriva Bolii Parkinson.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.