Julieth González Therán, reporter al Deutsche Welle Spania, a fost hărţuită sexuală în timpul unei transmisiuni în direct din oraşul Saransk, Rusia, după care a publicat înregistrarea video pe o platformă social media.
Reporteriţa de origine columbiană transmitea vineri din oraşul rusesc, când un bărbat a prins-o de umeri, i-a atins un sân şi sărutat-o pe obraz, după care a fugit. Ea şi-a păstrat cumpătul şi, aparent amuzată, şi-a încheiat intervenţia.
„Am stat două ore acolo pentru a-mi pregăti transmisiunea şi nu au existat întreruperi. Când am intrat în direct, a profitat de ocazie. Când am verificat apoi să văd dacă mai este în preajmă, am văzut că dispăruse”, a spus ea pentru Deutsche Welle, citat de CNN.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Odată cu publicarea înregistrării video pe contul de Instagram, González Therán a făcut apel la mai mult respect faţă de jurnaliste. „Nu merităm acest tratament. Suntem egali atât profesional cât şi în ceea ce priveşte meritele. Împărtăşesc bucuria fotbalului, dar trebuie să identificăm limitele dintre afecţiune şi hărţuire”, a scris ea.
Bărbatul care a hărţuit-o pe González Therán nu a fost identificat încă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.