Mai mult de 130 de piese din colecţia de artă a pictorului Ion Pacea, între care tablouri şi obiecte decorative, vor fi scoase la licitaţie pe 23 noiembrie.
Obiectele ce provin din una dintre cele mai mari colecţii de artă a unei familii de artişti sunt scoase la vânzare în cadrul Licitaţiei Colecţiei de Artă Lucrezia şi Ion Pacea - partea a III-a.
Este vorba de 134 de piese ce au întregit colecţia de artă Ion şi Lucrezia Pacea - clasici ai perioadei contemporane, artişti şi mari colecţionari.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Familia Pacea a demonstrat o adevărată pasiune pentru a colecţiona, în toate domeniile artei, începând să adune încă din tinereţe, la începutul anilor ’50, cu mari sacrificii. Astăzi, o selecţie din colecţia care a fost lăsată moştenire se află în expoziţie la Palatul Cesianu-Racoviţă, până marţi, 23 noiembrie, când va fi licitată pe platforma Artmark Live.
O valoroasă operă a colecţiei este „Natura statică cu măr, cuţit şi călimară”, semnată Theodor Pallady (pe care Ion Pacea se întâmpla să îl surprindă în Grădina Cişmigiu lucrând), ce provine din colecţia istorică a prinţului Grigore Ghica. Opera are un preţ de pornire de 15.000 de euro.
Pictorul Ion Pacea însuşi este prezent în licitaţia actuală cu două lucrări emblematice pentru stilul său, păstrate pentru interioarele casei sale: „Bărci la mal”, ce are un preţ de pornire de 1.200 de euro, şi „Natură statică cu scoică”, care porneşte în licitaţie de la 1.500 de euro.
Colecţia cuprinde şi icoane vechi, între care o icoană împărătească pe lemn „Iisus Judecătorul”, ce datează de la sfârşitul sec. XVII, din nordul Maramureşului, şi are un preţ de pornire de 2.000 de euro; covoare tradiţionale, remarcabil făcându-se covorul oltenesc din lână, cu decor atipic în care este ilustrat un cuplu de miri, păsări şi motive vegetale, realizat la începutul sec. XX şi care are un preţ de pornire de 600 de euro; rare obiecte decorative sau piese de mobilier în manieră Empire sau Louis XVI.
Cea mai veche piesă ce a făcut parte din colecţia familiei Ion şi Lucrezia Pacea este o amforă grecească ce datează din sec. III î.e.n. şi are un preţ de pornire, în licitaţie, de 500 de euro.
Licitaţia precedentă ce a conţinut loturi din colecţia artiştilor Ion şi Lucrezia Pacea a fost organizată de casa de licitaţii A10 by Artmark în februarie 2020, înregistrând rezultate peste estimări şi o rată de adjudecare a operelor de aproximativ 90%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.