Lumina Sfântă s-a aprins la ora 14.20 în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, de unde va fi trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mii de pelerini au aşteptat în Biserica Mormântului Sfânt venirea Luminii Sfinte, considerată cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Patriarhul Ierusalimului a intrat în capela în care se află mormântul lui Iisus Hristos având în mâini 33 de lumânări neaprinse, acest număr simbolizând vârsta pe care o avea Iisus atunci când a fost răstignit.

Sfânta Lumină de la Ierusalim este considerată cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

În timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige, potrivit Patriarhiei Române.

Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare, pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare, sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După slujbă, patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. El este controlat la intrare de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor.

Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în "Capela Îngerului", însoţit, potrivit tradiţiei, de un arab de religie islamică. Apoi, intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

O delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, este prezentă la Ierusalim, pentru a aduce în România Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.