Lucrarea "Cathédrale", realizată de Marcel Iancu în 1933, a fost adjudecată contra sumei de 80.000 de euro în cadrul sesiunii de vânzări de marţi dedicată la Artmark operelor de avangardă.
Opera provine din colecţia familiei artistului. Lucrarea este însoţită de certificat de autenticitate semnat de Dadi Janco, Comité Marcel Janco, Tel Aviv, 23 Iunie 2011, şi a participat la expoziţia "Dada on Tour & Guests. Last Stop - Bucharest”, 25 aprilie - 10 mai 2017.
Tuşul pe hârtie "Tête du premier pas", de Constantin Brâncuşi, care provine din colecţia istorică Ion Alexandrescu, cioplitorul sculptorului din perioada 1937-1938 în cadrul proiectelor monumentale din ansamblul sculptural din Târgu Jiu, a fost adjudecat la 47.500 de euro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Şi "Coloana Sărutului", de Constantin Brâncuşi, tot un tuş pe hârtie, a fost vândut pentru suma de 24.000 de euro.
În aceeaşi sesiune de vânzări a fost vândută contra sumei de 45.000 de euro şi lucrarea "Sirena", de Victor Brauner (1903-1966), ulei pe carton.
"La zăpadă" şi "Miraj", de Max Herman Maxy - la 20.000 de euro, respectiv la 15.000 de euro, "Lalele", de Arthur Segal - la 17.000 de euro, "Portretul lui Ilarie Voronca", de Marc Chagall - la 11.000 de euro, sculptura "Himeră", de Hans Mattis Teutch - la 15.000 de euro.
"Portretul lui Ilarie Voronca", realizat în 1927 de Mac Chagall, care a fost estimat între 5.000 şi 8.000 de euro, a fost adjudecat la 11.000 de euro.
Manuscrise, cărţi cu semnătură olografă, afişe, manifeste semnate de Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Stephan Roll, Geo Bogza s-au aflat între loturile Licitaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.