Spectacolul „Lecţia”, după Eugène Ionesco, în regia lui Felix Alexa, va fi jucat pe 4 şi 5 martie şi reprezintă prima premieră a anului la Teatrul „Nottara”.
Traducerea este semnată de Vlad Russo şi Vlad Zografi, scenografia, de Carmencita Brojboiu, iar distribuţia este alcătuită din Gabriel Răuţă, Cristina Juncu şi Catrinel Dumitrescu.
Primele reprezentaţii sunt programate pentru joi, 4 martie, şi vineri, 5 martie, în Sala „George Constantin”, de la ora 19:00. Biletele pot fi achiziţionate online, de pe nottara.ro, şi de la agenţia teatrului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Piesa de teatru a lui Eugène Ionesco reaminteşte riscul de a ne pierde umanitatea, emoţia, empatia atunci când excesul de putere, oricum şi în orice sferă este exercitată, ajunge să pună stăpânire pe raţiune şi să ducă, treptat, la dezumanizare.
Versiunea propusă de Felix Alexa urmăreşte raporturile interumane între cele trei personaje – Profesorul, Eleva şi Menajera – care devin simboluri ale unei lumi din care dispar echilibrul, compasiunea, afecţiunea, cu valori răsturnate, în care limbajul însuşi şi-a pierdut sensul. În acestă lume cu valori inversate, Profesorul nu mai este cel care îndrumă, ci tiranul care striveşte ultima urmă de entuziasm şi inocenţă, în timp ce conştiinţa rămâne tăcută şi complice.
Felix Alexa a transmis într-un comunicat: „Am iubit dintotdeauna «Lecţia» lui Eugène Ionesco, această piesă aproape perfectă, cu o construcţie şi o dezvoltare dramaturgică ce surprind la fiecare nouă lectură. Dar niciodată nu mi s-a părut mai actuală, mai percutantă, cinică, emoţionantă, dar şi neliniştitoare totodată, ca acum, repetând acest text în plină pandemie. Lumea cea nouă în care trăim, crizată şi răsturnată pe dos în multe privinţe, aflată nu numai în criză sanitară sau economică, dar şi într-una morală şi emoţională, a devenit, suprinzător, cel mai favorabil context pentru reinterpretarea celebrului text ionescian”.
În opinia sa, „«Lecţia» ne vorbeşte despre o apocalipsă multiplă - a limbajului, a realităţii concrete, imediate, a relaţiilor umane şi a propriei identităţi. O apocalipsă senzuală, violentă şi plină de umor. Pentru mine, absurdul piesei vine din disfuncţionalitatea armonioasă, paradox valabil în cazul Lecţiei, a detaliilor realiste ce compun situaţiile şi personajele. Detalii duse la extrem, puse sub lupă, mărite până la deformare, care alcătuiesc cu precizie matematică, asemenea unui ritual, noua realitate a Profesorului, în care totul devine posibil. O lume în care şi cea mai precisă ştiinţă, aritmetica, o ia complet razna pe muzica unor arii de operă celebre. Dar această dereglare conţine în ea şi o poezie aparte, cea a sfârşitului. Căci ce sfârşit poate fi mai absurd şi mai poetic în acelaşi timp decât repetarea la nesfârşit a aceluiaşi ritual, înfăptuit zilnic de Profesor, ca o moarte continuă şi imposibilă. Un „perpetuum mobile” transformat în apocalipsă zilnică”.
Scrisă în 1950 şi montată, pentru prima oară la Théâtre de Poche Montparnasse din Paris, în 1951, „Lecţia” se joacă în continuare pe scene din întreaga lume cu acelaşi succes. Indiferent de cheia în care este realizată, piesa lui Eugène Ionesco rămâne un semnal de alarmă cu privire la riscurile perfide ale abuzului de putere, fie că este pe plan politic, social sau personal.
Eugène Ionesco, într-un interviu realizat de Judith Jasmin, în 1961, pentru Radio Canada, spunea: „Pentru mine, teatrul trebuie să fie foarte simplu şi grotesc. Lumea îmi pare grotescă, absurdă, ridicolă, dureroasă. Nu viaţa e aburdă, nici istoria. E foarte logică, poţi s-o explici, poţi să-ţi dai seama ce se întâmplă. Nu există ceva intrinsec absurd în existenţa noastră. Existenţa noastră în sine o găsesc inimaginabilă, neverosimilă. Mă simt ca şi cum aş fi detaşat de lume şi mă uit la ea ca la un spectacol pe care nu pot să-l înţeleg. Trebuie să exist în această lume, dar îi simt nesiguranţa, stranietatea, caracterul neverosimil. Pentru mine, lumea este o comedie, pentru că este ridicolă şi tragică. Comedia este, pentru mine, o latură a tragediei. Comedia este mai tragică decât tragedia însăşi. Tragedia are reguli: un personaj care se luptă cu destinul. Comedia nu are reguli. Este tragică pentru că nu există destin. Atunci când te lupţi cu destinul, viaţa capătă un sens”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
