Un serviciu marocan de spionaj a folosit un program informatic de supraveghere dezvoltat de o companie israeliană prin care urmărea jurnalişti şi patroni de trusturi media, potrivit unei anchete publicate duminică de mai multe ziare, între care Le Monde, The Guardian şi The Washington Post.
Aplicaţia Pegasus a companiei israeliene NSO Group, dacă este introdusă într-un smartphone, permite preluarea de mesaje, fotografii, contacte şi chiar ascultarea apelurilor proprietarului acestuia.
NSO, acuzată în mod obişnuit că este utilizată de regimurile autoritare, a asigurat mereu că software-ul său este folosit doar pentru a obţine informaţii despre reţelele criminale sau teroriste.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestei vaste anchete, mai mulţi jurnalişti şi patroni de mass-media franceze se află pe lista ţintă a Pegasus, în redacţiile cotidianelor Le Monde, Le Canard enchaîné, Le Figaro sau ai Agence France-Presse şi France Télévisions.
Pe lista obţinută de aceste publicaţii de la reţeaua cu sediul în Franţa Forbidden Stories şi de la Amnesty International sunt 50.000 de numere de telefon selectate de clienţii NSO din 2016 pentru potenţială monitorizare.
Ea include numerele a cel puţin 180 de jurnalişti, 600 de bărbaţi şi femei politician, 85 de militanţi pentru drepturile omului sau 65 de şefi de firme, potrivit analizei consorţiului care a localizat mai multe numere în Maroc, Arabia Saudită sau Mexic.
Pe această listă mai figurează numărul de telefon al jurnalistului mexican Cecilio Pineda Birto, împuşcat la câteva săptămâni după apariţia acestui document, precum şi al corespondenţilor străini de la mai multe publicaţii, între care Wall Street Journal, CNN, France 24, Mediapart, El Pais.
Alte nume de personalităţi din această listă - care cuprinde şi un şef de stat şi doi şefi de guverne europene - vor fi divulgate în zilele următoare.
"De mai multe ori, consorţiul Forbidden Stories şi Laboratorul de Securitate al ONG-ului Amnesty International au reuşit să determine din punct de vedere tehnic că infecţia cu Pegasus a avut succes", scrie Le Monde, în special în cazul lui Edwy Plenel, fondatorul site-ului de informaţii online Mediapart, al lui Dominique Simonnot, fostă jurnalistă de anchete la Le Canard enchaîné dar şi a unei jurnaliste de la le Monde", care a dorit să rămână anonimă.
Amnesty International a denunţat deja în 2020 infectarea telefonului unui jurnalist marocan de investigaţii Omar Radi de Pegasus.
Societatea NSO a dezminţit acuzaţii "mincinoase" publicate duminică de colectivul Fordidden Stories.
Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, a denunţat luni "fapte extrem de şocante" după dezvăluirile de duminică din mai multe publicaţii despre spionajul a treizeci de jurnalişti şi patroni media francezi de către serviciile de informaţii marocane printr-un software israelian.
"Sutn fapte extrem de şocante şi, dacă sunt adevărate, sunt extrem de grave", a declarat Attal pentru franceinfo. "Suntem extrem de ataşaţi de libertatea presei, deci este foarte grav să ai manipulări, tehnici care urmăresc să submineze libertatea jurnaliştilor, libertatea lor de a investiga, de a informa", a adăugat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.