Gloria Steinem, co-fondatoare a revistei Ms., una dintre cele mai cunoscute şi apreciate feministe, jurnalistă şi activistă pentru drepturile sociale, a primit miercuri Premiul Prinţesa de Asturias pentru Comunicare şi Ştiinţe Umaniste.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lider al mişcării femeilor din Statele Unite în anii 1960-1970, Steinem este şi co-fondator al Women’s Media Center, care are ca obiectiv să „le facă pe femei vizibile şi puternice în media”.

Steinem, de origine evreiască, a fost editorialist al New York Magazine şi una dintre fondatoarele revistei feministe liberale Ms. În 1969, ea a publicat articolul „After Black Power, Women's Liberation”, care a transformat-o în lider al mişcării feministe. Împreună cu Betty Friedan, este una dintre exponentele „celui de-al doilea val al feminismului”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Povestea ei a fost prezentată în filmul „The Glorias” (2020), în care a fost portretizată de Julianne Moore. Rose Byrne a interpretat-o în miniseria „Mrs. America”, lansată anul trecut.

Premiul Prinţesa de Asturias pentru Comunicare şi Ştiinţe Umaniste este al doilea din seria de opt distincţii acordate de Fundación Princesa de Asturias anual. Pentru acesta au fost depuse 36 de candidaturi din 16 ţări. 

Anul trecut, laureate au fost Târgul internaţional de carte din Guadalajara (Mexic) şi Hay Festival of Literature & Arts (Ţara Galilor).

Miercurea trecută, artista sârbă Marina Abramović a fost desemnată câştigătoarea Premiului Prinţesa de Asturias pentru arte. În 2020, laureaţi au fost compozitorii Ennio Morricone şi John Williams, care au semnat unele dintre cele mai cunoscute coloane sonore din toate timpurile.

Fiecare premiu Prinţesa de Asturias este dotat cu o reproducere a unei sculpturi a lui Joan Miró, 50.000 de euro, o diplomă şi o medalie.

Ceremonia de înmânare a premiilor este programată să aibă loc în luna octombrie, în Oviedo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.