Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj în deschiderea Programului Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii în care a apreciat că este un moment prin care timişorenii şi mândra comunitate a bănăţenilor îşi prezintă tradiţiile şi energiile culturale, spiritul civic şi aspiraţiile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, vineri, un mesaj în cadrul ceremoniei de deschidere a Programului Cultural Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii.

Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, fost coordonator al Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană, în 2007. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Vă transmit dumneavoastră şi tuturor cetăţenilor Timişoarei felicitările mele şi urez mult succes Programului Cultural Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii, unul dintre cele mai importante momente ale istoriei oraşului de pe Bega din secolul XXI. Astăzi, la 16 ani de la prima capitală românească a culturii europene, dumneavoastră veniţi cu un proiect prin care timişorenii şi mândra comunitate a bănăţenilor îşi prezintă şi îşi valorifică tradiţiile şi energiile culturale, spiritul civic şi aspiraţiile”, a transmis şeful statului.

Iohannis apreciază că titlul de Capitală Europeană a Culturii nu a fost uşor de obţinut, 14 oraşe din România fiind înscrise într-o competiţie puternică.

”Timişoara a fost cea care a primit laurii pentru că a prezentat un program ambiţios şi novator. Light Your City a câştigat prin viziunea pe care o promovează, care nu doar fructifică resursele culturale ale oraşului şi ale zonei în care este situat acesta, dar propune un înnoit angajament civic şi are drept obiectiv transformarea Timişoarei într-un pol cultural de relevanţă europeană. Vă doresc ca acest deziderat să se împlinească”, a mai afirmat şeful statului.

Potrivit acestuia, ”de la decizia juriului european din 2016 şi până astăzi a fost parcurs un drum greu, care a presupus eforturi susţinute pentru a depăşi momentele extrem de dificile care au afectat punerea în practică a proiectului”.

”În ciuda obstacolelor apărute, aţi demonstrat hotărâre şi o foarte bună capacitate de organizare pentru a câştiga această veritabilă cursă contracronometru a pregătirii programului cultural pentru lansarea sa de astăzi. Am acordat Înaltul Patronaj nu doar unui proiect cultural de excepţie, ci şi ca recunoaştere a faptului că, aşa cum spune sloganul programului, timişorenii au dovedit că vor şi pot să-şi lumineze oraşul prin ei înşişi, prin cultură şi implicare comunitară”, a mai apreciat şeful statului.

Potrivit acestuia, ”Timişoara, locul unde în decembrie 1989 s-a aprins flacăra Revoluţiei şi s-a născut speranţa că România poate redeveni parte a Europei libertăţilor şi democraţiei, răspunde astăzi provocărilor unei lumi aflate în căutarea unor noi echilibre”.

”O face prin energiile marilor sale resurse culturale, educaţionale şi ştiinţifice. Atunci când, la sfârşitul anului, programul cultural se va fi încheiat formal, vă doresc să constataţi că un astfel de proiect ambiţios nu se termină niciodată în acelaşi timp la căderea ultimei cortine. Sunt convins că Timişoara - Capitală Europeană a Culturii îşi va proba succesul prin moştenirea de lungă durată şi cât mai bogată pe care o va lăsa culturii”, a mai afirmat Iohannis.

Preşedintele Iohannis a transmis un mesaj şi timişorenilor: ”Vă urez să vă bucuraţi de ceea ce Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii vă va oferi, să primiţi şi să daţi mai departe, cu generozitate, lumina creaţiei şi a cunoaşterii”.

Municipiul Sibiu a deţinut prima dată titlul de Capitală Europeană a Culturii, în anul 2007. Klaus Iohannis era pe atunci primar al Sibiului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.